Fu razia-raziilor în București! Vânătoare de poluatori! Doar că poluatori, nu! Pentru că, unu, mâța cu clopoței prinde orice, numai șobolani, nu, și, doi, ăia de poluează sunt bine-mersi, pe lista celor care trebuie ocoliți cu grijă părintească de statul absent.
Problema cu poluarea în București este una reală, și oricum nu aia pe care pe care ne-o manipulează politic tot felul de panarame. Deschid o paranteză: acum, că Vlăduț e out din competiție, ăia de ”măsurau” prin București pentru el se mută la Mucușor Dan, sau rămân fideli ”cauzei”?
Revin: da, avem o problemă cu poluarea. Și ea pleacă de la un lucru elementar: nu știm câți locuitori are orașul. Dacă te uiți pe statistici, s-ar zice că suntem 1,85 milioane. Cu zona ”metropolitană, poate 2,35 milioane. În realitate se vorbește despre 3,5 milioane. Unii, mai nevricoși, zic că patru milioane.
Dacă vom continua cu ficțiunea celor 1,85 de milioane, nimic nu se va schimba. Orice dimensionare a rețelelor de apă, gaze, canalizare, transport, colectare deșeuri, prelucrare deșeuri, recondiționare ape uzate, termoficare, transport în comun, bazată pe prima cifră duce, inevitabil, la subdimensionarea lor.
Problema este una legată și de planificarea urbană. Care este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, judecând după rezultate! Așa am ajuns să avem, la toate periferiile Bucureștilor, bidonviluri corporatiste, fără utilități, drumuri de acces, verdeață în poză sau la televizor, pe NatGeo, fără școli, grădinițe, parcuri, locuri de joacă pentru copii, policlinici, transport în comun, magazine, etc.
Bucureștiul post-comunist este exclusiv produsul intereselor meschine și al lăcomiei dezvoltatorilor imobiliari. Este vremea ca goana lor după profit maxim să fie înlocuită cu o altă putere, cea a intereselor comunității, reprezentată de administrația aleasă, și numită, Primăriei Generale. Primul lucru: determinarea limitelor orașului. Doi: oprirea, cel puțin doi ani, a oricăror construcții. În acest timp să fie terminate cele începute și să să fie făcute lucrările de infrastructuri care lipsesc acum. Trei: centrale de zonă/cartier, în loc de centrale individuale. Patru: niciun proiect de dezvoltare imobiliară să nu înceapă înainte de a exista infrastructura. Cinci: rezolvarea, încă din faza de proiectare a noilor unități de locuire, a selectării resturilor menajere. Șase: soluții pentru colectarea selectivă a gunoiului în vechile unități de locuire. Șapte: înverzirea orașului: fiecărei unități de locuire noi să-i corespundă o anumită suprafață de spațiu verde, cât de mare posibil. Nu există, nu primește autorizație de construcție.
Reciclarea gunoiului menajer trebuie regândită. Nu înțeleg de ce nu face nimeni o afacere serioasă din asta. Apele uzate vor fi o problemă tot mai mare. Probabil că va fi nevoie de noi unități de procesare, în alte amplasamente, nu doar la Glina. Noi tehnologii de reciclare, ecologice, spații verzi mari în jurul lor, etc,
Mai discutăm despre astea. Oricum, viitorul orașului va fi operă colectivă. Orașul nu de salvatori inepți are nevoie, ci de efort colectiv de gândire, de consens asupra soluțiilor și de efort colectiv pentru atingerea obiectivelor.
de Constantin Gheorghe
SURSA FOTO-stiefel.ro
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
