Sâmbătă, 27 iunie, în curtea Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16, sector 6 -București au avut loc mai multe fenomene inexplicabile, care se vor repeta cu siguranță și duminică, 28 iunie, tot pe la ora 11.00. Este vorba despre mai multe apariții și dispariții misterioase, în centrul cărora se află un vrăjitor vorbăreț, o balerină, două turturele și iepurașul Biribum. Toți fac parte dintr-o nouă premieră a Operei Comice pentru Copii, „OCC Magic Show”.
Spectatorilor din curtea teatrului, le-a fost imposibil să înțeleagă cum a plutit, a fost tăiată și a reapărut balerina Diana Năstase, asistenta magicianului Bogdan Muntean, un vrăjitor căruia îi place să provoace copiii, părinții, bunicii cu fel și fel de trucuri. Apoi, nimeni nu a putut să-și dea seama cum s-au transformat două turturele în iepurașul Biribum, cum s-au preschimbat cărțile de joc, când s-au pierdut biluțele roșii și cum erau legați ciucureii colorați între ei, cum se mișcă singură măsuța magicianului… și câte și mai câte.
Se pare că, la „OCC Magic Show”, mare parte din adevăratele miraje se petrec datorită publicului, deoarece, împreună cu Bogdan Muntean, copiii (și nu numai ei) au spus formulele magice necesare. Spectacolul este interactiv și se bazează pe dorința publicului de a participa, fie prin comentarii, fie prin răspunsuri la întrebări, la numerele de magie, ceea ce aduce un plus de comic reprezentației. De asemenea, Bogdan Muntean are metode amuzante de livrare a trucurilor, completându-le cu poante care îi implică pe spectatori.
Stagiunea de Vară de la Opera Comică pentru Copii lansează, prin „OCC Magic Show”, un nou tip de spectacol, destul de rar întâlnit în București pe scenele profesioniste, spectacolul de magie. Mai mult, spectacolul de magie pentru copii. Iar cum copiii sunt un tip de public extrem de curios și suspicios, un astfel de spectacol pentru ei are nevoie de mult talent în realizare și comunicare, așa cum au dovedit-o cei doi artiști ai show-ului. Opera Comică pentru Copii își extinde astfel aria repertoriului, în care fiecare spectacol are rolul de a lărgi orizontul cultural al publicului, de a-l apropia și mai mult de artă și de a-l forma pentru o viață împlinită și un sistem de valori adevărate.
Articol realizat de Iulia Toea Mureșan
Foto Facebook Opera Comică pentru Copii
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.