Casa Babei Vrîncioaia din Dumbrava Bîrseștiului, plaiul de legendă de la poalele Munților Vrancei, unde se spune că a poposit domnitorul Ștefan cel Mare pentru a porni în apărarea Moldovei, alături de cei șapte feciori, se va transforma în această vară într-un loc dedicat cărții și lecturii. În cadrul proiectului cultural Caravana de lectură pentru copiii din sate, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Asociația “Eu, tu și ei” Focșani va deschide în casa memorială a Babei Vrîncioaia o bibliotecă estivală pentru copii și adolescenți. Prima întâlnire a copiilor cu Biblioteca lui Cărțilă, personajul care a prins viață în povestea c@rte în sate, va avea loc duminică, 2 iunie 2019, între orele 11.00 și 14.30, și este dedicată Zilei Copilului. Cu această ocazie, povestașii vor aduce biblioteca mobilă pe prispa casei și vor citi povești alături de copii, părinți, bunici și lideri din comunitate. Copiii curioși vor putea intra în căsuța Tudorei Vrîncioaia, în vreme ce voluntarii povestași, alături de cercetașii Centrului local “Cascada Putnei” Tulnici al Organizației Naționale Cercetașii României, vor susține ateliere de povești pentru copii.
Scopul proiectului este de a promova lectura și cultura scrisă în rândul copiilor din zonele rurale dezavantajate din punct de vedere cultural.
Silvia Nichita, inițiatorul Caravanei de lectură pentru copiii din sate: “Orice poveste de succes începe cu deschiderea unei cărți, iar misiunea proiectului nostru este de a aduce copiii în jurul cărților deschise. Cartea este, poate, cel mai potrivit cadou pe care îl putem oferi copiilor, așa că vă invităm să vă alăturați demersului nostru de încurajare a lecturii dăruind o carte copiilor din sate și citind împreună cu ei. A venit vremea ca de pe prispa Babei Vrîncioaia să arătăm nu doar frumusețea munților Vrancei ci să pornim un cerc virtuos dedicat cărții și lecturii. Anul 2019 a fost declarat, prin decret prezidential, Anul cărţii în România cu scopul de a-i atrage pe cei mici și pe cei mari spre universul cărților. Avem datoria de a le oferi cărți bune, de a le cultiva plăcerea cititului.”
În urma unui parteneriat cu Primăria comunei Bîrsești, Asociația Eu, tu și ei va derula în această vară mai multe ateliere de lectură la casa Tudorei Vrîncioaia în timpul cărora copii vor citi și vor crea povești inspirate din istoria, tradițiile și legendele locale. În funcție de interesul copiilor, biblioteca va fi deschisă în mai multe duminici și cu ocazia unor sărbători. Își dau mâna pentru a-i încuraja pe copiii de pe valea Putnei să citească profesori și părinți de la Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Bîrsești, Școala Gimnazială “Ion Diaconu” Tulnici, Școala Gimnazială „Neculai Jechianu” Vrâncioaia, Școala Gimnazială „Dumitru Pricop” Negrilești, Școala Gimnazială Păulești, dar și alți prieteni ai cărții și parteneri locali. “Caravană de lectură pentru copiii din sate” este un proiect cultural inițiat de Asociația “Eu, tu și ei”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), iar partenerii săi județeni sunt Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” Focșani și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. “Echipa lui Cărțilă” va călători cu biblioteca mobilă în peste 20 de sate din zona de deal și de munte până la finalul acestui an, unde va susține ateliere creative și recreative pentru copii având în centrul lor cartea.
Detalii despre eveniment vor fi postate aici: https://www.facebook.com/events/329691564379621/
Alte detalii despre proiect puteți obține la numărul de telefon 0744217031
Citim împreună la Casa Babei Vrîncioaia
Aflată la o distanță de 54 km față de Focșani, Dumbrava Bîrseștiului este una dintre cele mai frumoase atracții ale Munților Vrancei. Platoul alpin oferă o superbă panoramă asupra munților și celor șapte sate ale Babei Vrîncioaia. Potrivit unei legende străvechi, întemeietor al Bîrseștiului ar fi unul dintre feciorii babei Tudora, pe nume Bârsan. Dumbrava Bîrseștiului este împărțită între obștile montane, fiecare vatră sătească având aici terenuri pentru pășunatul animalelor. Pe lângă casa Vrîncioaiei, reconstruită de meșteri locali, aici se află monumentul comemorativ dedicat lui Ștefan cel Mare, ridicat din piatră de râu de obștenii vrânceni în anul 1904. Lângă Lacul Dumbrăvii a fost descoperit un cimitir din epoca fierului, aparținând vechilor traci și sciți, dovadă a locuirii acestor teritorii din timpuri străvechi. Potrivit primarului Ștefan Caba, Primăria Bîrsești are în plan includerea tuturor acestor atracții într-un proiect de promovare a zonei alături de comunitățile reunite în Grupul de Acțiune Locală “Țara Vrancei”.
Precizare: Proiectul “Caravană de lectură pentru copiii din sate” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.