19.7 C
București
luni, septembrie 27, 2021

Se-ntâmpla pe strada 30 Decembrie din centrul istoric (azi strada Franceză).

[INEDIT] Treaba aia cu asuprirea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) de către regimul comunist, între 1948-1989, e destul de relativă. Am găsit poza asta din 1973 care arată o situație incredibilă pentru anii ăia: un magazin era gestionat de altă entitate decât statul român, anume BOR. Se-ntâmpla pe strada 30 Decembrie din centrul istoric (azi strada Franceză).

▶ 1973. La parterul imobilului masiv de pe colțul străzii 30 Decembrie cu strada Nicolae Tonitza – casa Vlasto – datând din prima parte a anilor 1870 (proiect mai vechi, anii 1850-1860), fost hotel, funcționează un Magazin cu Obiecte și Cărți Bisericești, sub egida Arhiepiscopiei Bucureștilor. Asta în condițiile în care toate magazinele erau de stat în acea perioadă, iar regimul politic – declarat ateu, pe principiul doctrinei marxiste conform căreia religia e opiumul popoarelor și frânează progresul clasei muncitoare. Faptul că exista un astfel de magazin la stradă arată toleranța regimului Ceaușescu pentru BOR. Totuși unii reprezentanți ai BOR au colaborat cu statul. În ce privește clădirea, se observă feroneria în stil neogotic a balconului de deasupra magazinului (stilul arhitectural al clădirii) și tâmplăria + obloanele prăvăliei, datând probabil de la final de secol 19, în stil neoclasic francez. Firma, vopsită pe sticlă înrămată, e cu caractere bisericești (azi îi zice font Romanian Archaic), e specifică anilor ’50-’60 ca stil de dispunere și materiale folosite. Patina timpului făcea tot peisajul foarte pitoresc.

Magazinul bisericesc arăta cam la fel în 1990 (foto: Norihiro Haruta)

▶ PREZENT. După degradare accelerată începând cu 1990 (când magazinul bisericesc și firma încă se mențin) și un incendiu la etajul cu balconul principal la începutul anilor 2010, casa Vlasto, de pe colțul străzii Franceză cu strada Nicolae Tonitza, găzduiește câteva localuri care funcționează la parter, în rest clădirea e părăsită. Localurile înlocuiesc tâmplăria veche cu uși de termopan, lux și stil. Imobilul e refăcut heirupist și electoral în 2020 de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS). Rămâne în picioare doar fațada, renovată kistchos într-o combinație de galben-puișor și alb, iar tâmplăria neogotică originală a ferestrelor e transpusă jenant într-o interpretare de termopan. Feroneria în stil din perioada Cuza a balconului principal e și ea distrusă, în loc să fie restaurată, și înlocuită de un surogat mult inferior calitativ. Platforma balconului actual e de vreo 5 ori mai groasă ca cea originală, proporțiile nu sunt respectate. Fostul spațiu al magazinului bisericesc e de nerecunoscut, recompartimentat și cu uși + vitrine care imită slab stilul original al ferestrelor clădirii. Per total, eșec falnic și Disneyficare majoră. Bravo, PMB!

Cadrul din 1973 ajută mult la nuanțarea perspectivei referitoare la tolerarea BOR de către regimul comunist, dar arată și cum o zonă comercială de tradiție a capitalei, centrul istoric, e mutilat și transformat în kitsch de autoritățile locale, cele care ar trebui să vegheze la respectarea istoriei și a clădirilor-monument din zona asta.

foto 1973: Fototeca Azopan / Azopan Fotóarchívum / Azopan Photoarchive

Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.