A fost cel mai cumplit deceniu. Toate s-au adunat. Nebunia lui Ceaușescu – construcția Centrului Civic, demolările gigantice – lipsurile înspăimîntătoare, crizele energetice, calitatea din ce în ce mai proastă a tot ce se producea, iernile grele… se trăia în mizerie. Omul nu conta; cetățeanul nu exista; orice mersese cît de cît mulțumitor pînă atunci nu mai mergea.
Cum să fi funcționat – în condițiile astea – transportul public bucureștean? Cei care-au prins vremurile alea țin minte. Greu! Mijloacele de transport din ce în ce mai căzute, ticsite, fără confort. Nimeni, niciodată, nu putea ști cît o să stea în stație și dacă se va putea urca în ceva.
Din cauza distrugerii centrului Capitalei traseele care uneau organic cartierele bucureștene au fost desființate. Prin Piața Unirii nu se mai putea circula cu nimic și s-au improvizat ocoliri pe care și azi le folosim, fără a fi în stare să îndreptăm după patru decenii răul. Pe axa Nord-Sud dispare transportul public de suprafață – hei, doar aveam metrou!
Ajutîndu-ne de frînturi din presa bucureșteană o să înfățișăm tabloul anilor ’80. Veștile de la I.T.B. erau strecurate în rubricile de „fapt divers”; în două rînduri, între deschiderea unei librării și plantarea unor arbuști, aflai că din dimineața asta s-a mai desființat vreo linie. Desigur: „realizărili” erau aduse-n față, în articole de sine stătătoare.
Dar chiar și realizările astea trebuiau luate cu o țîră de sare. Cînd se vorbește de construirea unei bucle de întoarcere centrală, la Cișmigiu, pentru tramvaiele care veneau din nordul și vestul orașului, pricepem că improvizația, de fapt, însemna că tramvaiele n-o să mai meargă prin Centru niciodată. Magistrala care se construiește în Militari – pe actualul bulevard Timișoara – ia locul celei de pe actualul Iuliu Maniu, care de-abia fusese modernizată după inaugurarea Metroului! Tramvaiul care o să meargă pe Mărășești nu va mai trece niciodată prin Piața Unirii! Ramificația liniei 41 de la Ciurel spre Gara de Nord, desigur, nu s-a mai pus în operă. De planul unui tramvai pînă la „Danubiana” nu s-a mai auzit nimic – și zău că e păcat. Ideea tramvaiului pe Plevnei suna interesant.
Cînd citim „noi linii” pricepem că e vorba de peticiri, de improvizații, de trasee ciuntite. Dispar liniile mamut, care unesc capetele orașului, de la Est la Vest și de la Nord la Sud; tendința e de a le face să se oprească la intrarea-n Centru: mai ales că aici chiar se lucra nu doar la edificarea Centrului Civic, dar și la magistrala a doua a metroului. Veștile proaste despre desființări de linii sînt strecurate mai pe la sfîrșitul articolelor.
Succesiunea evenimentelor din 1986 e cumplită, de la lună la lună! În 12 mai se face primul pas; troleele din Berceni nu mai coboară spre Văcărești; 131 și 331 se scurtează spre Mărășești și Abator.
Pe 11 iunie 1986 aflăm de măcelul liniilor centrale. De exemplu: 131, 331 și 134 se opresc la Romană. Troleele dispar de pe axa Nord – Sud.
Pe 8 iulie 134 se desființează și 331 e, totuși, prelungit pe vechiul traseu al lui 300, la Șincai. Mai tîrziu urma să fie dus doar la Colțea; iar după încă o vreme iar scurtat la Scala! Înființarea liniilor 182 și 282 e doar remedierea desființării liniilor 176 și 276, care asigurau cam același serviciu. Lungirea lui 131 la Băneasa venea în urma desființării troleibuzelor.
Năucitor e articolul din 11 iulie, în care ne este lăudat un nou autobuz articulat care începuse recent să circule pe… proaspăt desființata linie 134!
Mai vine un calup de nenorociri și-n noiembrie. Traseele din Sud se scurtează; era deja Metrou, de ce să mai ajungă la Unirea? Partea bună: se dădea în folosință linia lui 41 în totalitate.
Noile mijloace de transport în comun – cutuma bucureșteană e ca autobuzele să fie lansate aproape mereu pe linia 131 – nu-s grozave. Da, au trei trepte în loc de două; e mai ușor să te sui în autobuz. Nu mai pleacă din stație cu ușile deschise – greu va accepta bucureșteanul limitarea asta! – dar le lipsesc geamurile culisante pe partea dreaptă… și doar unul din două geamuri se mai deschide pe partea stîngă. În plus, autobuzele sînt mai scunde – mare economie de material – așa că vara te sufoci în ele.
Dar, cel puțin, autobuzele noi intrate în serviciu la sfîrșitul anilor ’80 nu mai primesc improvizația rezervoarelor de gaz de pe acoperiș!
Transportul de noapte asigurat de microbuze se desființează și el.
În rest, urmează peticiri, firave urme de a mai drege ici-colea busuiocul. Devierile și lucrările continuă, fără să mai aducă schimbări atît de severe.
Transportul în comun – vedeți voi – era pentru deservirea zonelor unde oamenii munceau și nu unde locuiau.
Deja duminica începuseră să se practice suspendări de linii. Iar sub pretextul asigurării accesului spre zonele de agrement, se înființează linii dedicate. Bine-nțeles că era și aici o chichiță: pe liniile astea circulau autobuze mai puține, mai rare și-n plus… mai scumpe! Conta mult să se strîngă bani.
De aceea apar din ce-n ce mai multe linii de maxi-taxi. Cinci lei biletul! Oamenii n-au încotro, scot bani și circulă claie peste grămadă, pentru că-s singurele legături directe și rapide între cartiere, traversînd Centrul. În plus, dubele – e greu să le numim microbuze! – se pot strecura mai ușor pe trasee deviate, nu sar în ochii lui Ceaușescu.
Vehiculele care din cauza învechirii și deteriorării ies din serviciul de călători se folosesc pentru transport de marfă.
Așa a fost atunci. Să ne aducem aminte și să ne pară bine că vremurile alea s-au încheiat odată cu Decembrie 1989.
surse: Digiteca Arcanum
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
