Un interviu efervescent cu o tânără al cărui traseu este unul frumos conturat, cu viziuni și speranțe, despre un București nerăbdător, dar cochet, cu poezie și idealuri, oameni și generații, casă și acasă.
”Bucureștiul a fost mereu deschis la nou. Poți alege să vezi așa acest oraș sau poți alege să vezi gunoiul de pe stradă, aglomerația din trafic și de la metrou de la orele de vârf, nepăsarea și indolența majorității oamenilor ori goana fiecăruia după succes și lupta continuă cu „ceilalți”, povestește Ioana Dogeanu.
Ioana, cum vezi Bucureștiul acum la Centenar? Ce îi oferă unui tânăr?
Primul lucru pe care cred că Bucureștiul îl oferă unui tânâr sunt multiplele perspective. Acest oraș este precum un părinte matur care a înțeles că de la o vârstă tot ceea ce poți face pentru copilul tău e să-i prezinți mai multe posibilități și să-i pui la dispoziție minima susținere de care are nevoie pentru a-și putea urma visurile, conștientizând că tânărul adult deja are liberul arbitru, prin urmare și responsabilitatea faptelor și alegerilor sale. Poate de aceea eu consider Bucureștiul de ceva timp: acasă.
În ciuda faptului că este una dintre aglomerațiile urbane din Europa de Est, Bucureștiul cred că a rămas același „mic Paris”, liniștit, cochet, nerăbdător să îți șoptească o părticică din istorie fie prin zidurile unor clădiri peste care timpul a lăsat urme vizibile, fie prin amintirea unor personalități care și-au dus existența în anumite locuri, fiind totodată viu, efervescent și pregătit pentru noi provocări.
Deși nu este un oraș smart, deoarece conceptul de „smart city” nu are legătură cu numărul oamenilor smart care-l populează, după cum ni se explica mai deunăzi de către actualul edil, ci mai degrabă cu efortul sau lipsa efortului autorităților de a se alinia la standardele occidentale, Bucureștiul a fost mereu deschis la nou. Poți alege să vezi așa acest oraș sau poți alege să vezi gunoiul de pe stradă, aglomerația din trafic și de la metrou de la orele de vârf, nepăsarea și indolența majorității oamenilor ori goana fiecăruia după succes și lupta continuă cu „ceilalți”.
Mircea Eliade în „Nuntă în cer” avea un pasaj foarte frumos cu referire la acest loc: „Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie…”
Doar de noi depinde cu ce păreri râmânem despre locurile în care am trăit sau trăim, precum și de ce putem lăsa bun în urma noastră, avem capacitatea de „a sfinți locurile”!
Vorbind și despre aspectul cultural, ce îți oferă Bucureștiul la capitolul cultură?
Bucureștiul se înscrie ușor pe lista orașelor cu capital multicultural ale Europei și chiar ale lumii. Avem atâtea posibilități în a ne delecta și potoli apetitul pentru cultură, indiferent de ce domeniu suntem interesați. Este unul dintre marile avantaje! De la teatre, muzee, case memoriale, la Operă ori Filarmonică, expoziții de pictură, vernisaje, lansări de carte, concerte, târguri pe diverse tematici ori festivaluri sau „săptămâni” dedicate diverselor comunități ori sărbători. Găsim de toate și pentru toate gusturile, important este să ne facem timp pentru aceste lucruri care ne încarcă sufletul cu energie și spiritul cu bună-dispoziție!
Te-ai gândit să emigrezi?
Cred că majoritatea tinerilor la un moment dat s-au gândit să meargă să se stabilească măcar temporar dacă nu definitiv într-o altă țară, mai ales când începi să faci cunoștință cu „sistemul românesc” sau cu realitatea servită în formă brută, neșlefuită, necosmetizată.
Personal, m-am gândit să merg în străinătate pentru a-mi continua studiile sau pentru a mă perfecționa din punct de vedere profesional, cu posibilitatea de a mă reîntoarce în România sau mai exact în București, pentru că vrem sau nu vrem România se confruntă cu un soi de idee de „stat în stat” fără niciun fel de iz politic, ci mai degrabă socio-economic. Într-un fel se vede România din București și alte orașe mari precum Clujul, Timișoara, Iași, Oradea, Arad, referindu-mă la toate celelalte orașe unde nivelul de trai este unul foarte bun și într-un alt fel se vede România din zonele de sud, sud-est, nord-est etc.
Nu elimin din ecuație stabilirea mea temporară într-o altă țară, mai cu seamă din Europa, mai ales dacă aș fi în postura de a reprezenta interesele țării mele, însă elimin cu siguranță ideea de a-mi părăsi țara și a nu mă mai întoarce aici, pentru că mi-e dragă, o iubesc cu toate carențele la pachet! Aici am crescut și aici îmi doresc să-mi pot întemeia și o familie pe viitor!
Scrii și poezie, ai publicat și volumul ,,Dreptul de a iubi’’, cum vezi tu soarta poeziei în România?
Cu toate că avem 20 de ani când am lansat acest volum de poezii, iar iluziile pe vremea aceea erau o idee mai complexe, pot spune că nu am avut așteptări prea mari în acest sens, tocmai pentru că vorbim despre genul liric, care nu constituie un interes foarte mare pentru tineri. Cu toate astea feedback-ul primit a fost și este în continuare unul pozitiv, poate am un „stil ușor de digerat”.
Soarta poeziei în România depinde de noi tinerii, așa cum depinde și soarta tuturor lucrurilor care țin de frumos și sensibilitate, precum arta, muzica, teatrul etc. Toate acestea nu pot fi transmise și nu pot evolua fără susținerea noastră materializată prin interes și implicare, dar și prin mediatizare ori promovare.
Din păcate, constatat cu tristețe că această categorie începe să devină una de nișă, astfel că mass-media, cea prin intermediul căreia informația se propagă cel mai ușor și cel mai repede la un număr cât mai mare de oameni, nu alocă un loc în vârful listei de priorități pentru că procentul „consumatorilor” de astfel de produse este unul mic, prin urmare se consideră a nu fi la fel de rentabil ca un scandal politic, o bârfă de showbizz ori un reality-show despre „infidelități”. Cu toate acestea, văd și am în jurul meu tineri care își mai fac timp și pentru pasiunile lor, pasiuni nobile pentru aceste vremuri tulburi pe care le trăim.
Aceștia au înțeles că dacă pasiunea devine profesie, înseamnă că ne-am greșit profesia. Nu poți trăi de pe urma pasiunilor fără a le altera sau a face un compromis asupra lor. Trebuie să te decizi ca tânăr dacă vrei să nu renunți la pasiunile tale și să accepți că acest lucru implică pe lângă costuri și „drama” ca munca ta să nu fie apreciată de majoritate.
Dacă îți place să scrii… scrie, dacă îți place să desenezi… desenează, dacă îți place să cânți… cântă, dar fă-o din plăcere, nu pentru bani, fă-o pentru că așa simți, pentru că așa ești, doar așa va ieși ceva de calitate și cu siguranță aprecierea va veni din partea oamenilor care au o expertiză, în fond nici nu trebuie să o faci pentru alții, fă-o pentru tine, răsplata pentru munca sau talentul tău va veni la momentul potrivit!
Nu îți transforma pasiunile în business, vei risca să râmâi la un moment dat fără pasiuni!
S-a tot discutat despre această generație, generația tânără, numită uneori generația de tefeliști, generația google și facebook, o generație comodă fără orizonturi. Unde crezi că se îndreaptă generația ta? Ce pot face tinerii pentru societatea actuală?
Mai degrabă îmi consider generația o „generație a idealiștilor”, pentru că pornim cu idei și proiecte mărețe, cu dorința de a schimba ceva la noi și la societatea în care trăim.
Problema este că mulți dintre noi la primul obstacol sfârșim prin a ne scălda în cinism, prin a ne retrage în zona noastră de confort și a îmbrățișa egoismul, prin a ne abandona propriile idealuri. Acest lucru pentru că suntem înconjurați de o grămadă de tentații, iar lumea în care trăim nu este tocmai cea mai dreaptă, chiar dacă avem noi o inimă curată și intenții cinstite, nu este o regulă ca ceilalți să posede și ei aceleași lucruri în raport cu noi.
Marele defect al generației mele cred că este acela că nu știm să fim uniți, că nu înțelegem că doar ajutându-ne și doar unindu-ne idealurile și eforturile putem să lucrăm mai ușor la realizarea lor și la a face lumea aceasta mai „trăibilă”, mai aproape de schimbarea pe care o clamăm cu toții și pe care poate o va putea realiza posteritatea, în cazul în care noi am eșuat.
Am mai spus și consider în continuare că nu contează cât de tânăr ești, important e cât și cum gândești!
Ce proiecte ai în prezent?
În prezent lucrez la următorul volum de poezii, dar și la o carte de proză și îmi doresc ca în 2019 să conturez câteva proiecte ce au ca grup țintă tinerii din orașul meu natal, Slatina. Vreau ca o parte din lucrurile pe care le-am învățat până acum pe perioada studiilor în București să-și găsească o reflecție și acolo, pentru că este locul în care mi-am pus bazele, punctul meu de pornire spre marele proiect pe care toți îl numim: VIAȚĂ.
Pe modelul „dacă nu vine Mohamed la munte, vine muntele la Mohamed”, chiar dacă pentru un moment viața mea prinde pe zi ce trece tot mai mult contur în București, consider că atâta timp cât mi se oferă oportunitatea și știu că dețin instrumentele în a face ceva pentru comunitatea din care provin, am datoria morală de a-mi pune în joc toate cunoștințele și priceperea în a realiza lucruri care să aducă plus-valoarea la nivel general.
Ioana Andreea Dogeanu- în suflet olteancă, în practică bucureșteancă. 
O poetesă de 22 ani, licențiată în Științe Politice, studentă la Drept și masterandă în Managementul Afacerilor Publice, a cărei casă de 4 ani este Bucureștiul- un loc în care a simte emoția familiară de apartenență.
Autor: Ina Maria Stoica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
