12.1 C
București
vineri, martie 29, 2024

Dublă lansare de carte la Concertul Extraordinar de Anul Nou 2019

Fundația Calea Victoriei te invită luni, 7 ianuarie 2019, ora 19.00, să sărbătorești intrarea în noul an la Concertul Extraordinar de Anul Nou: „Celebrate 2019: Classical arias and dances”. Evenimentul va avea loc la Sala Mare a Teatrului Național București și va fi completat de lansarea edițiilor revizuite a celor două volume semnate de dirijorul Tiberiu Soare: „Pentru ce mergem la Operă?” și „Nouă Povești muzicale”.

Nu rata ultimele bilete la un concert devenit deja tradiție, unde vei fi fermecat de câteva dintre cele mai frumoase bucăți muzicale scrise vreodată: arii, duete, terțete și valsuri faimoase, semnate de Mozart, Rossini, Donizetti, Brahms, Ceaikovski, Bizet, Strauss, Delibes, Gounod și Puccini.

Începe anul 2019 cu magia muzicală creată de dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra, alături de trei soliști de operă remarcabili: mezzosoprana Maria Miron (Jinga), bas-baritonul Cătălin Țoropoc și soprana de coloratură Mădălina Andreea Barbu. Dacă nu poți ajunge la concert, îl poți asculta în direct pe Radio România Muzical sau îl poți urmări pe TVR 3.

După concert vor fi lansate în prezența autorului edițiile revizuite ale cărților „Pentru ce mergem la Operă?” și „Nouă Povești muzicale”, două volume unicat în spațiul cultural românesc, semnate de dirijorul Tiberiu Soare. Cărțile sunt o călătorie antrenantă și pe înțelesul tuturor prin istoria muzicii. Poveștile despre nașterea unor spectacole celebre de opera sau despre compozitori de referință ai muzicii clasice sunt însoțite de ilustrații minunate.

La finalul evenimentului, spectatorii vor putea sta de vorbă cu muzicienii în foaierul Teatrului Național, iar cei ce doresc se pot bucura de autografe pe noile ediții ale cărților.

Concertul Extraordinar de Anul Nou – ediția 2019 este organizat cu sprijinul: Casei de avocatură Bondoc și Asociații SCA, FAN Courier și al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, România Liberă, Forbes România, Forbes Life, Unica, Psychologies, Cinemagia, Agerpres, 100delocuri.ro, Bookhub, Ziarul Metropolis, Decât o Revistă.

Biletele la concert se pot cumpăra prin reţeaua Eventim (magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online) și prin iaBilet.ro.

Categorii de bilete: Categoria I – 150 ron, Categoria II – 125 ron, Categoria III – 95 ron

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie


Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home4/bucuresticity/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:34 Stack trace: #0 /home4/bucuresticity/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(658): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents() #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig() #2 {main} thrown in /home4/bucuresticity/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 34