20 C
București
sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Curs de astronomie pentru copii (8-13 ani)

Copii, din 5 octombrie Fundația Calea Victoriei v-a pregătit un super Curs de astronomie numai și numai pentru voi. Vor fi patru întâlniri, în dimineți de sâmbătă, de la 11.00. Suficient de devreme ca să mai prindeți o oră-două de joacă în parc, dar destul de târziu ca să vă bucurați de o dimineață odihnitoare de weekend.

La curs o veți întâlni pe Elisabeta Petrescu, pe care s-ar putea să o știți deja, dacă ați fost la Observatorul Astronomic din București. Elisabeta este lector cu experiență și este și un astronom pasionat.

Împreună cu ea veți explora cerul înstelat al nopții și veți învăța „să vă orientați pe cer”. Cum? Învățând ce e o stea căzătoare, cum au apărut, de fapt constelațiile și cum le poți învăța și găsi ușor locul pe cer, ce se întâmplă atunci când e eclipsă și cum ar fi viața pe altă planetă.

Va fi distractiv, dar, nu vă ascundem asta, veți face și exerciții. Din acelea care vă plac vouă: cu un strop de joacă, ceva creioane colorate și informații „de-adevăratelea”, care chiar să vă folosească atunci când creșteți mari.

Uite ce veți face la fiecare întâlnire a cursului de astronomie pentru copii:

1. Observarea cerului de zi şi noapte – Cunoaşterea cerului de zi şi de noapte. Pe timpul zilei cerul este albastru datorită luminii venite de la Soare şi a atmosferei planetei noastre. Vom afla ce fenomene se produc în atmosferă pe cer în timpul zilei şi pe timpul nopţii. Putem diferenţia planetele de stele şi îi învăţăm şi pe cei mici cum să o facă. Pe cerul de noapte se pot observa zone numite constelaţii: copiii vor învăţa cum le pot folosi ca să se orienteze, indiferent unde s-ar afla.

Exerciţiu: Cu ajutorul unor planisfere construite de noi, vom putea vedea cum arată cerul indiferent de oră, zi, lună sau an.

2. Sistemul solar – Câţi sateliţi naturali are Soarele? Vom ajunge la fiecare planetă în parte şi vom discuta toate caracteristicile lor. Nu ne vom limita la cele opt planete, vom merge cu gândul până la cele mai îndepărtate obiecte din sistemul solar. Dacă Mercur orbitează în jurul Soarelui în 88 de zile, vom afla că Eris – ultima planeta pitică – face peste 560 ani în călătoria ei în jurul Soarelui.

Exerciţiu: Vom picta planete (inventate sau reale) şi ne vom face propiul sistem solar,
depinzând de steaua pe care o avem. Planetele pot fi telurice sau joviene, copiii vor afla la curs care e diferenţa.

3. Călătorie virtuală prin Univers – Sistemul nostru solar este o zonă foarte mică din galaxia din care facem parte. Continuăm povestea noastră despre Univers şi ne îndepărtăm de planeta noastră. Învăţăm stelele vecine cu noi şi mărimea lor comparativ cu Soarele. Descoperim ce se întâmplă în galaxia noastră şi din ce este compusă. Apoi trecem mai departe şi aflăm că există o mulţime de alte galaxii. Copiilor le va plăcea să descopere ce sunt nebuloasele, mai ales că imaginile lor sunt foarte, foarte colorate.

Exerciţiu: Vom decupa diferite tipuri de stele – pitice, gigante, super-gigante, de culori
diferite şi le vom lipi pe o coală neagră lângă Soarele nostru. Toate stele vor fi la scară.

4. Astronautică şi explorarea spaţiului – Nu putem ajunge cu bicicleta sau cu rolele în spaţiu. Avem nevoie de o viteză mai mare. Chiar dacă ne folosim de maşină, tren sau avion, nu vom obţine viteza necesară pentru a părăsi forţa de atracţie a planetei. Vom vorbi despre primele rachete construite, despre viteza potrivită pentru a orbita în jurul planetei şi cea pe care trebuie să o obţii pentru a pleca către alte destinaţii: Luna sau una dintre planete. Aflăm cât ar dura o călătorie până pe Pluto sau până la cea mai apropiată stea şi de ce preferă oamenii de ştiinţă să trimită acolo sonde spaţiale, nu rachete.

Exerciţiu: Pe un poster lung, pe care avem desenate toate planetele, calculăm cât am face până la toate planetele din sistemul solar dacă am pleca cu maşina (100km/h), avionul (700km/h) sau cu o sondă spaţială (60000km/h).

Recapitulăm: cursul de astronomie pentru copii (8-13 ani) începe sâmbătă, 5 octombrie, ora 11.00, la fundație – str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Are 4 întâlniri, toate sâmbăta, de la 11.00-12.30. Taxa de participare pentru tot cursul este 260 de lei, înscrieri se fac pe contact@victoriei.ro.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie