De câte ori ţi s-a întâmplat să te descarci pe cineva din familie după ce ai avut o problemă la serviciu? Să spargi un pahar „din greşeală”, după ce te-ai înfuriat pe cineva drag? Să uiţi cu desăvârşire că aveai de făcut ceva neplăcut?

Dacă te-ai recunoscut măcar într-una dintre situații, vino din 9 martie la cursul Cum îmi păstrez echilibrul interior? Mecanismele defensive ale psihicului, organizat de Fundația Calea Victoriei. Vei învăţa să identifici şi să înţelegi propriile mecanisme defensive şi cele specifice persoanelor din jur.

Fie că recunoaştem sau nu, cei mai mulţi dintre noi trecem prin experienţe în care ne simţim, gândim sau acţionăm în mod surprinzător. Aceste momente în care nu ne mai recunoaştem se datorează faptului că, în spatele uşilor închise, mecanismele defensive ale psihicului lucrează necontenit. Iar scopul lor este să ne protejeze de emoţii chinuitoare, de gânduri intolerabile sau de ştirbirea stimei de sine.

În ciuda denumirii cu tentă pozitivă, aceste operaţii mentale inconştiente pot constitui adevărate capcane pentru propria stare de bine şi piedici serioase în comunicare şi relaţionare.

Atelierul acesta îşi propune inventarierea principalelor mecanisme de apărare, evidenţierea modului în care acestea acţionează şi modalităţile prin care pot fi dezarmate. Vom încerca să descoperim ce se ascunde în spatele lor, cum ne afectează în viaţa de zi cu zi, în relaţiile profesionale şi în familie şi cum putem descifra mesajul lor, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, dar şi pe cei din jur.

Temele celor 4 întâlniri sunt:

1. Celălalt eu pe care nu-l cunosc, ce sunt mecanismele de apărare, cum funcţionează şi ce rol au, Tipologia mecanismelor defensive I: Negarea, Sublimarea, Deplasarea.

2. Tipologia mecanismelor defensive II: Refularea, Reprimarea, Raţionalizarea, Intelectualizarea, Formaţiunea reacţională.

3. Mecanismele defensive în relaţia de cuplu.

4. Mecanismele defensive şi personalitatea, dezarmarea mecanismelor defensive.

Cursul începe din 9 martie și are 4 întâlniri, toate în seri de luni, de la 19.00. Taxa de participare este 330 de lei, înscrieri se fac pe contact@victoriei.ro.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.