București e un plural

București e un plural. De aceea e cumva incorect să-l articulăm ”Bucureștiul”, când ”Bucureștii” ar fi mai potrivit. Și nu din vreo pedanterie, cât din chiar natura orașului, ușor schizofrenică, muncită de voci și de identități diferite.

Dacă ne uităm, vedem că până la început de secol 18, Bucureștii erau conduși de doisprezece pârgari și un județ, care erau aleși de populație. Iar autonomia era destul de extinsă. Brâncoveanu e cel care anulează autonomia cetății și o subordonează Curții.

La final de secol 18, orașul (mult mai mic decât cel de azi) era împărțit în plase (sau plăși), care erau subîmpărțite în mahalale. Erau cinci plăși la număr. Nu am informații că acestea ar fi fost conduse de dregători aleși prin vot, de către cetățeni.

Prin secolul 19, plășile au devenit culori. Una dintre ele, cea roșie, a fost asimilată altor două și au devenit patru. Care, în perioada monarhiei, și-au păstrat culorile dar au devenit sectoare (conduse – iată! – de primari și consilii aleși și alese prin vot). Cele patru sectoare constituiau zona centrală. Periferia (Orașul de margine) era definită prin cele 13 comune urbane din jur (care aveau și ele primari și consilii). Toate și toți împreună alcătuiau ”marele București”.Vine comunismul, odată cu el și terminologia specifică. Vechile plăși (devenite sectoare), ajung să fie numite raioane. E drept, pentru o scurtă perioadă își păstrează numele de sectoare și se reduc la trei. Abia după, ajung raioane și își dublează numărul: opt! Dar stalinismul dispare, vine epoca Ceaușescu, raioanele redevin sectoare, le scade numărul: șase! Plus Sectorul agricol Ilfov. Care devine județ după ’90 și rămân cele șase sectoare. În această epocă, Primarul era practic subalternul lui Ceaușescu. Sectoarele erau conduse de consilii populare (fără primari de sector), alcătuite din deputați (chipurile aleși).

După 1990 s-a revenit la sistemul din perioada monarhiei, cu primari de sector (aleși) și cu consilii locale de sector (alese).Așadar, în istoria lui din ultimele 3-4 secole, Bucureștii au fost mereu împărțiți și au avut regiuni cu denumiri, granițe (și culori!) diferite, care când erau conduse de funcționari și dregători aleși prin vot, fie erau conduse de la vârful țării. Astăzi avem situația în care Capitala este împărțită între șase sectoare, dar este condusă de șapte primari și de tot atâtea consilii: sectoarele și Primăria Generală.

Nu știu să mai existe un oraș în lume (capitală sau nu) care să aibă atâția primari și consilii. O fi existând, dar eu nu știu. Cert este că pluralul despre care vorbim străbate epocile și, când se impune la vedere, formal, când doar se strecoară pe sub pretențiile Puterii contextuale.

Bucureștii se afirmă fără echivoc atunci când orașul e condus de mai multe primării, se insinuează subversiv și supraviețuiește clandestin, atunci când pare că devine un singular: Bucureștiul!**

 

De ce spun toate acestea? Pentru că ”Bătălia de la Unirii”, dintre Primarul General și Primarii de Sector (că sunt cel puțin doi aliați aici), fiecare dotat cu poliții locale, dar monitorizați/asistați de poliția de stat și de jandarmerie, pare să aibă mize mult mai adânci decât bătaia (mai degrabă meschină și de suprafață) pentru un contract de vreo 900 de milioane de lei.

Prin ceea ce a făcut și face în primul și în actualul său mandat, Nicușor Dan joacă o carte mult mai importantă, decât să regleze niște conturi curente cu sectoarele. Încă din mandatul trecut a susținut și a propus spre dezbatere noul Plan Urbanistic General (PUG) – voi pune link în comentarii – din care Sectoarele par să fi dispărut ca realitate administrativă! Pur și simplu nu le vezi! Cumva este un atac direct, dar făcut ca într-o doară, ca o scăpare. Dar mesajul este fără echivoc: noul PUG elimină Sectoarele, înlocuindu-le cu 61 de cartiere, numerotate cumva în zigzag de la Nord la Sud: numărul 1 este cartierul Pădurea Băneasa/Jandarmeriei, iar cartierul numărul 61 este IMGB. Ca o subtilitate semantică (și simbolică!) se păstrează numărul de ȘASE atunci când vedem că BUCUREȘTIUL (articulat astfel de fiecare dată!), ar avea șase ”dimensiuni”: permanent, identitar, european, de afaceri, public și conectat. Este, dacă vrem, o anulare a împărțirii fizice, în șase ”felii”, a Capitalei și o sublimare a acesteia, în sensul în care, în loc să aibă șase unități administrative independente, Bucureștiul (fără plural!), are șase ”profiluri” identitare.Nu fără relevanță este și faptul că, între cele 61 de cartiere, avem două care poartă denumirea de ”centru” (Centrul Vechi și Zona Centru Nord), accent care nu poate fi trecut cu vederea.

Ultimele sugestii date de actualul Primar General, guvernului, privind împărțirea banilor către Sectoare, respectiv PMB, sau modificarea unor legi și reglementări privind relația și raportul de forță între acestea, ba chiar și sporirea puterii primarului în raport cu propriul consiliu, ne arată că ce vrea Nicușor Dan este muuuult mai mult decât să se impună în fața primăriilor de sectoare: el face, aș spune, demersuri și pași (doar aparent mici) pentru desființarea de facto și de jure a acestora. Iar asta e enorm: ar duce la dispariția multor posturi și funcții politice locale, ar lovi în pepinierele partidelor, ar redefini bugete etc.

Noi putem găsi argumente pro și contra pentru fiecare. Unii se tem că o astfel de concentrare de putere ar fi fatală în cazul unui primar incapabil sau corupt. Alții spun că, dimpotrivă, am ieși din haosul și din pestrițeala actuală. Dar asta e o altă discuție.

Așadar, dacă vrem, ”bătălia de la Unirii” este doar aparent o încordare de forțe între administrații; este și o bătălie ”semantică”, dusă între BUCUREȘTII actuali, (reprezentați și susținuți de Sectoare) și BUCUREȘTIUL deja clar conturat de ND în proiectul PUG-ului. Pluralul se bate cu singularul! ND nu doar schimbă conducte și niște linii de tramvai: el vrea să schimbe chiar structura administrativă actuală a Capitalei. Întrebarea e: pentru care tip de București ați lupta?