6 C
București
joi, noiembrie 5, 2026

Un an de împliniri, pardon, prăbușiri glorioase?

Doamne ferește și apără, zise ateul din mine! Cum, mă?! Nicușor Dan vrea un nou mandat, după numai un an de împliniri, pardon, prăbușiri glorioase?

”Pe mine nu mă preocupă 2024 în momentul ăsta, pe mine mă preocupă să rezolvăm acele probleme cu care bucureştenii se confruntă de foarte mult timp. Îmi doresc să mai am un mandat de primar, pentru că în administraţie lucrurile se petrec mai lent decât se petrec în viaţa reală (…). Eu cred că în anul ăsta de mandat am rezolvat trei probleme structurale ale oraşului. Am pus-o financiar pe direcţia potrivită (n.r. Capitala), pentru că practic era în faliment în momentul în care am intrat în primărie.

Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Transporturilor şi cu Consiliul Judeţean Ilfov şi am dat forma acelor proiecte de tren metropolitan, care promisiunea este că o să avem un studiu de fezabilitate la sfârşitul acestui an şi, pe de pe altă parte, acele şosele radiale care ies până în şoseaua de centură (…). Pe de altă parte, o zonă extrem de importantă, zona de urbanism. Pentru că, nu numai că noi nu am făcut acele investiţii de infrastructură, dar pe de altă parte, am dat drumul la o construire fără niciun fel de regulă, care a aglomerat, a densificat şi mai mult şi a făcut să avem cartiere de zeci de mii de oameni, unde nu avem o grădiniţă şi o şcoală şi toţi oamenii ăia se duc cu maşina să-şi ducă copiii în diferite zone ale Bucureştiului”, a precizat Nicuşor Dan, duminică, la Prima TV.

El a adăugat că, în funcţie de condiţiile sanitare, vor fi organizate târguri de Crăciun, care vor aduce bani municipalităţii.

„Vom avea, depinde de condiţiile de siguranţă sanitară, nişte târguri de Crăciun care vor aduce bani la municipalitate şi nu vom cheltui. Pe de o parte, vrem să aducem nişte operatori privaţi cărora să le închiriem, astfel încât să le organizeze singuri. Există nişte tarife de închiriere care sunt votate de Consiliul General. Pe de altă parte, pe târgul pe care noi vrem să-l organizăm la Piaţa Universităţii vom lua bani din închirierea acelor căsuţe în care se vând diverse”, a susţinut primarul. AGERPRES”

Cum a rezolvat trei probleme structurale? Trenul metropolitan? A făcut randări pe calculator, și, gata! S-a dus o problemă structurală? Problemă structurală e transportul în comun! Și Metroul e în budă, legăturile cu sateliții Bucureștiului, mizerabile dormitoare pentru o mână de lucru adusă în stadiul de proletariat corporatist, rupte, pentru că Firea, Pandele, Voluntari.

Structurale sunt rețelele publice de apă, gaze, canalizare, iluminat stradal, căi rutiere, nu un tren numit prosteală!

Oprirea construcțiilor e tot o problemă structurală, pentru că vrei tu să controlezi aprobările noilor construcții? Asta e Mafie, nu administrație publică! Și De ce ”colaborarea” cu Ilfovul a fost o problemă structurală?

Evident, nu se putea fără privatizarea târgului de Crăciun. Cine are să vină, la prețurile la care închiriați voi! Ura asta față de serviciile publice este semn de boală mintală!

Dă căldură și apă caldă! Asta e marea problemă structurală a orașului, nu aiurelile din capul tău!

Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie