Tot aud oamenii spunând „am obosit”. Şi eu am obosit. De multe ori. Uneori atât de obosită am fost, încât simţeam că participam la propriul priveghi sufletesc. Şi nu este nimic mai dureros decât să simţi că nu găseşti nici un motor care să te pornească şi pe tine din nou. Uneori toţi avem nevoie. Şi am obosit. De lume, de greutăţi peste greutăţi uneori, de mers împiedicat, de lucruri neteminate la timp, de lipsa de loialitate a celor în care am crezut, de timp prea puţin. De plâns şi aşteptare. Dar mai mult decât toate acestea, sunt curioasă să ştiu ce va fi până la capăt. Poate fi acelaşi mers împiedicat, dar poate fi şi un zbor plin de magie! Pot fi clipe de disperare, pline de tristeţe şi tăceri, dar pot fi şi clipe senine, frumoase şi pline de neaşteptat. Minunile nu ţin o viaţă, dar ne pot ajuta să trăim o viaţă pentru o clipă de minune! Aşa că, am să îmi iau paşii împleticiţi, zilele bune şi rele cu mine şi…vom mai face un pas. Şi încă unul. În fiecare din ele e un nou început şi e viaţa mea ! Iar eu, aşa cum am mai spus, nu am o viaţă ieşită din comun. Poate e una banală, dar deloc neimportantă, iar eu, o iubesc! Face parte din mine, altfel nu aş respira atât de multă viaţă odată ! Şi nici nu aş iubi ! Şi nici nu aş lua-o de la capăt ori d ecâte ori se impune. Şi nu aş căuta soluţii. Nu aş spera. Nu aş scruta zările vieţii şi ale limitelor! Dar iubesc, cred şi ştiu că soluţiile sunt la îndemâna celor care cutează să creadă în ei înşişi!

de – Ramona-Sandrina