De Cristian Bulfon
Din Școala Italiană ”Regina Margherita” care a fost construită în 1901 de Luigi Cazzavillan pe strada Păunilor colţ cu Neptun la nr. 26-28 (acum Transilvania și Luigi Cazzavillan ), nu a mai rămas astăzi decât un maidan plin de bălării împrejmuit de un gard șubred din plăci prefabricate.
Înainte de acest nou sediu, școala își mai desfășurase activitatea la sfârșitul secolului XIX, în alte două locuri: pe Calea Griviței 66 și pe strada Berzei 113, despre care nu am informații. Față de acestea, noua instituție era o clădire modernă, cu dotările necesare pentru o școală de nivel primar, și era frecventată atât de fete, cât şi de băieţi – aproximativ 300-350 de elevi. Toate costurile erau suportate integral de Cazzavillan care ulterior a și donat-o statului italian.
Încă de la început, şcoala a funcţionat sub patronajul unei societăţi de binefacere, „Umberto Margherita”, întemeiată de Luigi Cazzavillan, al cărui președinte și era, înființată cu prilejul nunţii de argint a cuplului regal al Italiei – de aici şi numele dat şcolii, ”Regina Margherita”.
„Localul în care Societatea Italienilor din Bucureşti, doreşte a muta Şcoala, actualmente în str. Berzei, fiind construit anume, se găseşte în cele mai perfecte condiţiuni igienice din toate punctele de vedere. Salele de studiu pot fi suficiente pentru un număr de 300-350 de elevi” [Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice].
Şcoala funcţiona în paralel pentru băieţi şi fete, în limbile italiană şi română, alături de care se predau, facultativ, germana şi franceza, avînd în vedere că erau primiţi şi alţi elevi decît italieni, din familiile catolice. Programul mai cuprindea aritmetica, dar şi gimnastica şi muzica (canto sau pian). Se trimiteau de la Roma atît manuale de italiană, cît şi texte menite să cultive sentimentul naţional al expatriaţilor – ”Racconti e biografie di storia patria” (probabil extrase din inevitabilul Edmondo de Amicis).
Aici au învățat mama mea și alte rude materne, la fel ca mulți prieteni de familie care făceau parte din puternica și închegata comunitate italiană din cartierele Grivița și Filantropia.
Școala nu mai există pe acest amplasament – nu știu când a fost demolată – iar terenul a fost pus în vânzare în 2017 de Ambasada Italiei la București și nu am cunoștință să fi fost vândut până acum.
Update: Domnul Georges Eneas, căruia îi mulțumesc, a adăugat un comentariu prețios care mai umple un pic golul informațional despre această aclădire:
”În 1973, în curtea închisă cu gard din panouri de beton prefabricate, erau ruinele parterului școlii. Prin anii 80-90, în curte se amenajase un centru pentru cumărarea de la populație a ambalajelor din sticlă”.
Surse: orizonturiculturale.ro, Andrei Pippidi
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
