Imaginează-ți următoarea poveste: ai o prezentare importantă în limba engleză, o prezentare care ți-ar putea aduce promovarea mult visată. Totul merge perfect, tu îți expui ideile cu claritate, într-o engleză perfectă, nu ai emoții, iar audiența este atentă la discursul tău și la final primești felicitări pentru una dintre cele mai reușite prezentări la care au fost vreodată.
Sună ca un vis? Ei bine, povestea asta chiar ar putea fi a ta. Fundația Calea Victoriei organizează din 29 octombrie „Presentation Skills in English”, un atelier relaxat și interactiv, sub bagheta magică a unui lector cu totul și cu totul special, trainerul Anca Remeta.
Dacă ești vorbitor de limbă engleză de nivel cel puțin mediu, dar îți dorești să deprinzi sau să exersezi tehnicile de transmitere a unui mesaj, hai la Fundație să te antrenezi. Numărul participanților este limitat, nu veți fi mai mult de 12 persoane, așa că lectorul va putea lucra cu fiecare cursant în parte.
La cele 4 întâlniri ale cursului înveți să structurezi o prezentare fluentă și convingătoare în engleză, să menții atenția publicului trează cât mai mult, dar și să folosești elemente de limbaj non-verbal pentru o comunicare eficientă.
Întâlnirile au loc seara, de la 19.00, în fiecare marți, timp de 4 săptămâni, la sediul Fundației Calea Victoriei, str. C. A. Rosetti 47, etajul 1.
Taxa de participare este de 330 de lei, te poți înscrie pe contact@victoriei.ro.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.