12.4 C
București
duminică, mai 19, 2024

Nu ăsta ne era scopul atunci cînd am plecat prin oraș

… nu ăsta ne era scopul atunci cînd am plecat prin oraș să vedem clădiri decăzute, decojite. Nu să le vedem pe toate; doar că ne par tot mai multe, odată ce-am ridicat privirea spre ele.

Începem plimbările pe strada Banului – ce se desprinde, discret, din Calea Victoriei – cu un bloculeț.

Ajungem pe Dorobanți – partea dintre ASE și Perla – cu un imobil scorojit. Nu uităm de rușinoasa neîngrijire a clădirilor ce bordează largul rond al Pieței, dar întrucît le știm acoperite cu fel de fel de cearceafuri publicitare, nu ne mai ducem să le pozăm.

Lîngă Cișmigiu, cum intrăm pe strada Spiru Haret, două încercări nereușite de oprire a degradării. Dar ce detaliu, „măciuca” cubistă!

… sus, pe Schitu Măgureanu, nu poți decît să oftezi.

Ajungem și-n Cotroceni – nici o zonă nu scapă, din păcate! – chiar pe bulevardul Eroilor.

… și pe lîngă Grădina Botanică – pe șoseaua Cotroceni și pe strada Gheorghe Marinescu.

Mai în interior, iată cum o iau în jos două bloculețe de pe Doctor Turnescu și unul de pe Doctor Capșa.

Și chiar la Operă, alte două exemple, cum intri pe Doctor Lister.

La Elefterie-vechi, casa asta senzațională…

Pe urcușul străzii Demosthene:

Și ne băgăm și pe lîngă micuța benzinărie de pe Carol Davila. Aici dăm și peste ce-ar părea a fi un semn bun… dacă s-ar și mișca șantierul!

Nu ne putem face că nu vedem cum se depreciază și Medicina!

Revenim spre centru – ne oprim pe Hristo Botev, aproape de Moșilor.

Nu departe, pe partea Căii Călărașilor care-n zilele noastre se cheamă Coposu, mai avem.

Ne abatem pe Mircea Vodă – bucata rămasă-n picioare din preajma zonei Udriște. Avem, aici, vreo patru clădiri – una chiar părăsită cu totul.

Pe Popa Soare, lîngă Mîntuleasa, un blocșor jupuit!

Intrăm pe Paleologu. Și aici ne ies în cale trei imobile tare, tare amărîte. Și chiar am lăsat de-o parte alte cîteva, mai iertate de degradări

Cotim pe Moșilor, imediat la stînga, acolo unde găsim fundătura Vermont.

Rămînem pe Moșilor; în cealaltă parte, la intersecția cu strada Ștefan Luchian, un bloc cu detalii strașnice (hublourile de deasupra intrării-s de zile mari); mai încolo, pe aceeași stradă, altul aproape părăsit; și, înapoi pe linia lui 21, încă două scorojeli interbelice.

Traversînd bulevardul Republicii – cum ne place să-l mai numim încă – vedem cum blocurile vechi din frontul adiacent zonei Latină-Moșilor se păstrează decent, doar mai jos, spre Popa Petre ne încruntăm:

Ei, pornim spre cartierul armenesc… și uite ce frumusețe găsim pe Corbeni cu Silvestru:

Pe Armenească cu Rafael Sanzio avem două!

Ne oprim pe Speranței și admirăm o casă splendidă, ce-a-nceput să simtă cum trece timpul peste ea.

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie