Muzeul Militar e un muzeu tipic – adică absolut încremenit în timp. Norocul lui, e firește, lipsa alternativelor recreativ-educaționale: așa că zeci de autocare cu puștani trag la poartă și-i mereu plin, nu doar cînd e vreun eveniment.
Revin pe-aici cu inima strînsă, an după an, neizbutind niciodată să mă dezmeticesc la vederea indolenței de-a arăta, de-a pune în valoare, de-a face naibii ceva-n plus cu această colecție ceaușistă.
Mă văd, totuși, dator să remarc că s-a „renovat” transportorul FAMO, spre bucuria naziștilor ce-i dădeau tîrcoale cu ochii lăcrămoși. Renovarea presupune o prelată nouă și un strat de vopsea – sămsăreală de Vitan; dar se cheamă că nu mai ruginește-n halul ăsta…
Și, ca să nu se vadă urît decăderea mai modestului camion Škoda din spatele lui, „gospodarii” l-au acoperit de tot c-o plasă de camuflaj.
… și s-a rezolvat.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.