Peste jumătate dintre români (58%) declară că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilităţi în iarna care vine, procentul fiind mai ridicat în cazul tinerilor între 25 şi 34 de ani (64%), conform unui studiu realizat de o companie de cercetare de piaţă.
De asemenea, jumătate dintre respondenţi declară chiar că sunt îngrijoraţi că nu vor reuşi să îşi încălzească locuinţa, iar 48% se aşteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii din cauza infrastructurii vechi.
„Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor la acest sfârşit de an. Scumpirile îi îngrijorează pe români mai mult decât alte nelinişti din cadrul societăţii. 40% dintre români declară că valoarea facturii pentru energia electrică sau gazele naturale este cel mai mare motiv de nelinişte pentru perioada următoare, iar 25% se declară îngrijoraţi de creşterea preţurilor pentru articolele de bază. Pe de cealaltă parte, doar 13% dintre respondenţi se declară îngrijoraţi de extinderea conflictului de la graniţele României, 10% de nivelul corupţiei din ţară, iar cei mai puţini, 5%, mai sunt îngrijoraţi de un nou val al pandemiei Covid-19”, se arată într-un comunicat al companiei Reveal Marketing Research, care a realizat studiul.
În ceea ce priveşte comportamentele de consum şi utilizare a utilităţilor, 58% dintre români declară că temperatura din casă va fi mai mică în iarna aceasta decât în anii anteriori, cu precădere tinerii între 25 şi 34 de ani (71%). Jumătate dintre respondenţi vor folosi mai multe metode de încălzire a locuinţei, iar 32% iau în calcul chiar deconectarea de la serviciul public de termoficare.
Nivelul de optimism este extrem de scăzut în rândul românilor, doar 18% dintre aceştia declarându-se optimişti, în timp ce 43% sunt mai degrabă pesimişti cu privire la nivelul de trai pentru iarna care urmează. Cei mai pesimişti sunt cei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani (52%).
Pe de altă parte, românii au început deja să se pregătească de facturi record în această iarnă, iar economisirea este cuvântul de ordine. Costurile crescute cu utilităţile au determinat schimbări în comportamentul de consum şi cumpărare. 55% dintre români declară că au renunţat să mai cumpere produse care nu sunt esenţiale, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele de peste 65 de ani (65%). 18% declară că şi-au reînnoit contractul cu furnizorul de energie sau gaze naturale pentru a obţine un preţ mai bun, iar 13% că au schimbat chiar furnizorul. Doar 22% dintre români declară că nu au luat până în prezent măsuri pentru a se pregăti pentru iarna care urmează.
Referitor la soluţiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor reduce consumul de energie electrică, într-o măsură semnificativ mai mare bărbaţii (53%), dar mai ales persoanele peste 65 de ani (72%). Pe de altă parte, 42% dintre români sunt pregătiţi să se îmbrace mai gros în casă, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate şi vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.
Centrala termică pe gaze naturale este considerată a fi cea mai puţin costisitoare metoda de a încălzi locuinţa (43%). Un aspect aparte îl reprezintă perspectiva tinerilor între 18-34 ani, un sfert dintre aceştia considerând soba/ şemineul pe lemne cea mai ieftină soluţie, comparativ cu doar 16% dintre cei peste 34 ani.
Pe de altă parte, centrala termică electrică este percepută ca fiind cea mai puţin economică metodă de încălzire a locuinţei (9%).
Studiul mai semnalează că în prezent, 28% dintre români declară că intenţionează să îşi schimbe, în următorul an, metoda de încălzire a locuinţei, în special cei care folosesc o centrală termică electrică (58%) sau pe lemne (52%).
Un procent de 17% dintre cei chestionaţi declară că beneficiază de ajutorul oferit de stat pentru încălzirea locuinţei. Tinerii între 18-24 de ani (24%) şi persoanele peste 55 de ani (22%) beneficiază într-o măsură mai mare de acesta. Cei care beneficiază de acest ajutor din partea statului îl văd benefic într-o măsură foarte mică, doar 16% dintre aceştia considerând că acoperă cheltuielile cu încălzirea într-o măsură mare. Peste jumătate dintre români, îndeosebi cei tineri – 18-24 ani (61%) şi cei între 45 şi 55 de ani (73%), consideră că ajutorul pentru încălzirea locuinţei oferit de stat nu este suficient.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 19-24 octombrie 2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet. Mărimea eşantionului a fost de 1.003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development, cu o expertiză în peste 20 de industrii. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.