Din cînd în cînd, căscînd gura, dăm peste lucruri uitate al căror rost simplu nu-l mai înțelegem.
Vedem aici rămășițele unui sistem de prindere al firelor de tramvai: în loc să fie legate de stîlpi, iată că fuseseră ancorate de clădiri.
Pesemne c-ați remarcat, în plimbări prin alte orașe mai deștepte, că asta e o practică înțeleaptă mai ales în zonele centrale. Se renunță la stîlpi cît se poate de mult, trotuarele-s mai practicabile, senzația de libertate e mai mare… ce să mai zici de cîștigul estetic?
Însă îndobitocirea administrației noastre publice a făcut să ignorăm cu desăvîrșire dimensiunea estetică a oricărei intervenții și investiții publice.
Nu ne interesează să renunțăm la stîlpi.
Ba chiar… plantăm cît mai mulți! Fiecare entitate-și pune stîlpul ei.
Ăi de la lumină vin cu stîlpii lor, subțiri și debili; ăi de la transportul electric vin cu alții, greoi și butucănoși; ăi cu semafoarele mai plantează și ei alții; dup-aia vine administrația străzilor și mai îndeasă vreo două indicatoare… și pe unde mai e loc, primăria de sector pune ori un catarg cu steag, ori vreo reclamă!!!
Ne căcăm pe imaginea orașului; ne batem joc de mobilitate, de accesibilitate și de siguranța omului.
… de cîte ori s-a-ntîmplat să ne lovim de-un stîlp pus în mijlocul trotuarului… sau să nu vedem la timp un semafor ori un indicator din cauza altui stîlp, care-l blochează vizual?
Trebuie cu orice preț să scăpăm de jumate din stîlpii din oraș: sînt inutili.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
