La 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, avem un banner pe balconul emblematic al Universității București, de pe colțul cu str. Edgar Quinet, de unde s-a vorbit către oamenii care au ocupat Piața Universității în timpul „golaniadei”. Demonstrațiile pașnice s-au încheiat brutal când regimul Ion Iliescu a chemat minerii conduși de Miron Cozma să disperseze manifestanții, majoritar studenți. Pe banner scrie „Piața Universității, de 30 de ani km 0 al democrației”.
De unde a pornit totul? Frontul Salvării Naționale (FSN) promisese că va activa doar ca organ provizoriu, de tranziție al puterii după decembrie 1989 și că nu se va transforma în partid politic, dar nu s-a ținut de cuvânt și-a participat la primele alegeri post-comunism reprezentat în cursa prezidențială de liderul Ion Iliescu, fost membru marcant al Partidului Comunist Român (PCR). Date de 20 mai 1990 a rămas în istorie ca Duminica Orbului.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a lovit grav în democrația fragilă care se chinuia să renască în România postcomunistă. Conform acuzațiilor aduse în anii recenți de procurorii militari, Ion Iliescu & co. au abuzat de puterea pe care o dețineau pentru a reduce la tăcere manifestanții, prin acțiunea coordonată a organelor de stat și asmuțirea absolut aberantă a minerilor asupra celor din Piața Universității.
Justiția trebuie să determine adevărul și vinovații pentru 13-15 iunie 1990, pentru a se putea închide acest capitol negru, deși deja e târziu de tot. Ce putem face între timp? Pe lângă cultivarea spiritului civic, critic, o revizuire pe bune a Constituției pentru a face cu adevărat funcționale mecanismele democratice, separația puterilor în stat și controlul eficient al acestor puteri. Pentru a excesele Puterii, oricare ar fi ea, să fie prevenite. Războiul politic total din această perioadă, foarte nociv pentru democrație, nu face decât să încetinească sau chiar să blocheze acest proces.
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.