foto Norihiro Haruta
Anii ’90 nu au fost doar despre tranziție, ci despre o serie de fenomene urbane și culturale care astăzi par extrase dintr-un film SF (Social-Fantastic). Iată câteva detalii care făceau Capitala să fie unică:
Înainte de era mobilelor, comunicarea se făcea prin telefoanele publice. Dar marea curiozitate era faza cu plata:
Primele telefoane publice post-Revoluție din București nu funcționau cu monede, ci cu fișe – niște mici piese metalice rotunde, cumpărate de la Poștă sau chioșcuri. Când aveai o urgență și nu aveai fișă, trebuia să apelezi la inventivitatea (sau disperarea) de moment. Apariția cartelelor telefonice, cu design-uri colorate și ediții limitate, a fost o mică revoluție urbană în sine.
Dacă ai crescut în anii ’90, știi că filmele americane veneau cu o coloană sonoră neoficială care a marcat o generație.
Majoritatea filmelor închiriate de la videotecă (acțiune, dramă, comedie) erau „traduse” printr-un voice-over monoton, rostit de o singură persoană, care dădea replicile tuturor personajelor (femei, bărbați, copii). Acest dublaj, adesea făcut cu o viteză uimitoare, era un standard al pieței negre de VHS și a creat o atmosferă de neegalat, definind felul în care românii au consumat primele blockbustere.
Bucureștiul nu avea întotdeauna electricitate. Penele de curent erau o realitate des întâlnită, dar acest lucru nu oprea serialele preferate!
Pentru a nu rata „Dallas” sau „Tânăr și Neliniștit” (cele mai populare seriale), familiile din București își cumpărau televizoare portabile (de obicei mici, alb-negru sau cu diagonala foarte mică) pe care le puteau alimenta cu baterii auto (acumulatoare). Acestea erau puse pe masă și conectate la televizor cu niște fire, devenind astfel centrul rezistent al divertismentului în timpul întreruperilor de energie.
În fața flotei îmbătrânite de autobuze, a apărut o alternativă rapidă și aglomerată.
Viteza și Înghesuiala: Pe rutele cheie, au apărut microbuzele private (maxi-taxi). Aceste dube alb-albastre, supra-aglomerate, dar mai rapide decât RATB-ul, circulau adesea fără un orar fix. Plata se făcea direct șoferului sau unui încasator și era o experiență de sine stătătoare, un simbol al vitezei și dezorganizării care domina afacerile private de la începutul tranziției.
Schimbul de produse străine era o artă.
Valoarea unui Pachet de Țigări: Nu se făcea bișniță doar cu blugi la Gara de Nord. O monedă de schimb foarte valoroasă erau țigările străine de lux (precum Kent sau Marlboro) sau anumite dulciuri. Un baton de ciocolată Chokotoff era o mică comoară, iar vânzarea de blugi Vampum din portbagajul mașinii, în fața blocurilor, era o scenă obișnuită a comerțului informal, marcând primele interacțiuni directe cu capitalismul de consum.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
