De vreo lună, mă întâlnesc în fiecare dimineață în stația de tramvai cu un tânăr asiatic care merge și el la muncă, exact ca mine. Din a treia zi am început să ne salutăm, cu un zâmbet și o înclinare ușoară a capului. Azi mi-a zis chiar „Bună!” , semn că româna lui evoluează. Inițiativa salutului a venit, bineînțeles, de la el. Eu sunt bucureșteancă, nu salut oamenii așa ușor. Și oricum, am vecini din cartier cu care mă întâlnesc în stație de ani de zile și nu ne salutăm niciodată. De zâmbit, nici vorbă, nu face parte din cultura noastră. Da, despre cultură voiam să vă zic: cultura trăitului împreună într-o comunitate, mai mare sau mai mică.
Alina Pavelescu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
