„Am decis să candidez la alegerile prezidențiale pentru că, într-o Românie cu președinte Călin Georgescu, nu mai contează cine este primarul Bucureștiului. Pentru bucureșteni și pentru toți românii, nu va mai avea importanță dacă primarul va aduce tramvaiele în 2 sau în 5 ani. Ceea ce contează cu adevărat este direcția în care va merge țara!” — Nicușor Dan
Declarația Primarului nostru e meschină și nerușinată.
Cum adică… „nu va mai avea importanță dacă primarul va aduce tramvaiele în 2 sau în 5 ani”!
Nu e vorba de tramvaie aici, ci de dovada măsurii cu care acest Primar judecă și face toate lucrurile.
Fiindcă orice face… face greu, greoi; și – mai ales! – și ce termină… rămîne neterminat. De parcă – ați ghicit! – nimic nu are importanță!
Așa că doar dacă Primarul – în exemplul de mai sus – ar fi „adus tramvaiele” nu în doi ani, ci într-un an, ar fi avut dreptul să-și dea cu părerea despre „ce contează”… pentru oameni.
Pentru oameni contează că se simt scîrbiți și umiliți de încetineala cu care un astfel de personaj public face lucrurile și caută să-i dea peste bot; lui și la tot ce simt că el reprezintă.
Despre asta-i vorba. Cum să zici că faci să meargă Țara… dacă nu poți să faci să meargă Capitala?
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.