16.4 C
București
luni, aprilie 28, 2025

Anii ’90 – cum se construia

Ce să zici, cu multe urîțenii ne-am procopsit în anii ’90. Clădiri greoaie, nefuncționale, cu accese neprietenoase, din materiale desuete și – mai ales – făcute nu mai trainic decît înainte de anii ăștia. Ia să alegem vreo 20, să le și vedem!

Te doare mintea, bunăoară, de clădirea hotelului „Helveția” de la Aviatorilor – un mausoleu!

Da’ lasă că nici cea din vecinătate – unde funcționa o bancă „franco-română” n-a fost mai pricopsită. În plus, de-abia construită a-nceput să decadă.

Ușcheala asta, a volumelor, a stîlpilor aiurea, a teraselor și-a balcoanelor e o marcă. Ne uităm, după ce terminăm de zgîit la bîzdîgania asta de pe strada Dreaptă, la două clădiri de pe Matei Voiebod și la o samă de clădiri din Cotroceni:

C. E. C. a deschis multe sucursale-n clădiri dintr-astea noi, deși nu se aflau nici în locuri accesibile, nici în locuri unde era nevoie. Și-n blocul ăsta hidos din „parcelarea inginerilor”:

Ideea pare a fi că atuncea cînd clădirea nu suferă de urîțenie cruntă, banalitatea ei doare. Pe Oțetari și pe Mătăsari:

O struțocămilă „de referință” e dihania asta de pe Vasile Lascăr!

… precum și asta de pe fostul „Republicii” colț cu Iancu Cavaler de Flondor.

Trecem în revistă și o seamă de clădiri cu funcțiune de birouri apărute mai încoa’ – cînd anii 2000 dădeau să se-apropie. Materialele par mai moderne, însă nu te miră cînd placările au hibe și balustradele ruginesc. Pe rînd, le găsim în Cotroceni, pe Vasile Conta și pe Batiștei.

Blocurile de locuit putem zice – cu îngăduință – că nu erau decît unele care-ar fi putut fi construite-n vremea comunismului „dacă ar fi fost mai bine”… Exemplele de mai jos – Zambaccian și Primăverii:

… nici nu te superi cînd vezi cîte din clădirile acelor ani n-au mai apucat să fie gata: au rămas schelete. Într-un stadiu mai avansat de… neterminare găsim bloculețele astea de pe Pompiliu Eliade și Argentina:

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie