Despre teatru și cum se raportează tinerii la această artă mi-a povestit actrița Adela Bengescu
Ce mai înseamnă teatrul pentru București? Cât de viu este acesta printre bucureșteni?
Eu am împărțit pliante pe străzi, să chem oamenii la teatru. Și am fost în campus la Politehnică, în Regie. Și mă duceam la studenți și le spuneam, hei, salut, vrei să mergi la teatru? sau te interesează teatrul?, și cam fugeau de mine. Le vedeam așa fețele destul de suspicioase și înfricoșate.Teatru? Nu, nu. M-am cam deprimat atunci. Poate pentru ei, teatrul e ceva nesemnificativ, sau bătrânicios. Te simți destul de prost când ești respins.Sondajele spun că ponderea celor care merg la teatru în București este relativ modestă. Interesul față de teatru al bucureștenilor nu este chiar ridicat (sunt și excepții, am jucat cu sala plină, dar și cu doi oameni care au făcut o oră pe drum, fiindcă era frig, și nămeți și se circula greu ca să vadă un spectacol într-un subsol la The Ark; totuși n-ar fi rău să se mai deschidă niște teatre, să se susțină mai mult și teatrele mici, independente, să mișcăm un pic lucrurile, să ne trezim din amorțeală), iar cei mai mulți tineri spun că ei preferă filmul, că e mai credibil. Cineva mi-a zis că nu poate să vină la un spectacol, că trebuie să vină la sacou. Hm, poate ar trebui să ne relaxăm un pic, noi ca oameni de teatru, noi ca spectatori și să fim un pic mai dispuși să purtăm un dialog, chiar și în tricou.Am citit azi un interviu cu Mircea Săucan, regizor de film, care spunea că își dorește să facă un film împotriva apatiei. Hm, e bine și teatru împotriva apatiei. Și asta nu exclude deloc răspunderea celor care fac teatru.
Te-ai gândit să pleci în alta țară unde poate soarta teatrului este apreciată la o valoare mai mare?
M-am gândit, m-am răzgândit. Nu plec, că am aici niște planuri cu niște oameni.
Povestește-ne ceva despre viitoarele tale proiecte.
Sunt spectacole pe care le-am lucrat mai demult, dar care se joacă în continuare: Pantalone în Lună, la Teatrul Ion Creangă, în regia lui Mihai Alexandru Ion, Carusel și Omul cel bun din Seciuan, la Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Șerban, Frații Karamazov, la Teatrul Elisabeta, în regia Bogdanei Darie. Urmează să am o premieră la Teatrul Bulandra, în regia Ancăi Maria Colțeanu,Treapta a noua. Ăsta e viitorul apropiat. Eu am fondat o companie de teatru independent, RAMPA, și lucrez la niște proiecte, despre care voi vorbi mai mult când va fi cazul, pe Facebook ne puteți urmări, e și un text pe care vreau eu să-l rescriu, dar nu povestesc mai mult deocamdată pentru că mi-e frică.
Adela Bengescu este colaboratoare a Teatrului Ion Creangă, Teatrului Bulandra și membru fondator RAMPA, o companie de teatru independent din București. De asemenea, pe Adela o puteți vedea în filmul Moromeții 2, în rolul librăresei Maria.
Ina Maria Stoica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.