Primăria Sectorului 5 a informat că a început ridicarea de pe străzi a maşinilor abandonate şi a celor cu proprietar neidentificat.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, până în prezent, au fost identificate 335 de maşini abandonate, iar în cursul zilei de astăzi vor fi ridicate opt dintre acestea.

Multe dintre aceste maşini reprezintă „un real pericol” pentru sănătatea oamenilor, după ce au devenit spaţii de depozitare a gunoaielor, se explică în comunicat.

Autoturismele ridicate şi bunurile din interiorul acestora vor fi inventariate, expertizate, ridicate, transportate şi depozitate de către Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 5 în spaţiul special amenajat în Drumul Cooperativei nr. 75B.

Primăria Sectorului 5 subliniază că sunt ridicate doar maşinile abandonate şi cele declarate fără stăpân care fac obiectul Legii nr.421/2002, nu şi cele parcate neregulamentar.

Proprietarul sau deţinătorul legal poate să revendice vehiculul în cel mult 30 de zile de la data anunţului public, după achitarea integrală a taxelor/tarifelor şi cheltuielilor efectuate cu ocazia ridicării, transportării şi depozitării. În situaţia în care vehiculul nu este revendicat, acesta va fi trecut în proprietatea privată a municipalităţii, prin dispoziţie a primarului Sectorului 5.

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.