7.4 C
București
joi, noiembrie 5, 2026

Ușor cu patrimoniul pe scări, că-i fragil.

Ușor cu patrimoniul pe scări, că-i fragil. Am mai văzut, în trecut, isterie „spontană” și urcarea pe piedestal a unor personaje cărora li se atribuie valențe mesianice. Agitația de acest fel e mereu dubioasă, mai ales când se vede clar că e creată și întreținută artificial. Caz concret: scandalul din jurul fostului director al Institutului Național al Patrimoniului (INP), Ștefan Bâlici, e propagat în „sfera culturală” cu accente apocaliptice de zici că se evaporă patrimoniul dacă băiatul ăsta nu rămâne acolo pe viață.

Organizația non-profit Mihai Eminescu Trust, cu sediul în Sighișoara, a pornit o petiție faină unde altundeva decât pe platforma liberă de-clic, iar Fundația Pro Patrimonio a adresat o scrisoare deschisă președintelui României, premierului, ministrului Culturii, Guvernului Mondial, Conducerii Intergalactice și Lordului Întunecat Cthulhu prin care cer ferm ca ex-directorul INP să fie reevaluat și repus în funcție. Câteva observații de bun-simț și opinii independente:

– avem de-a face c-o manipulare grosolană: Bâlici n-a fost demis de ministrul Culturii, cum s-a propagat informația falsă. I-a expirat legal mandatul în decembrie 2021 și asigura interimatul până la organizarea concursului pentru ocuparea postului, interimat care n-a fost prelungit. Ghinion.

– Lucian Romașcanu (PSD) e un ministru al culturii slab, a mai avut un mandat cu zero realizări în 2017, în Guvernul Tudose. Cu toate astea, ce omite să spună gașca pro-Bâlici e că decizia de prelungire sau sistare a mandatului directorului INP e una politică, prerogativa ministrului. Că Guvernul G-ral Ciucă (PNL-PSD) e unul profund imoral, un mariaj politic forțat, făcut strict pentru ca președintele Iohannis să aibă Guvernul lui prin trădarea electoratelor partidelor și ignorarea rezultatului alegerilor parlamentare din 2020, nu schimbă cu nimic status quo-ul în cazul ăsta, deși apărătorii lui Bâlici au tăcut când Romașcanu a revenit la Cultură. Și nici în 2017 n-au zis nimic de Romașcanu, că semizeul lor era în funcție.

– numirile la vârful INP au fost politice în ultimul deceniu cel puțin: în 2016, ministrul „tehnocrat” al Culturii, Vlad Alexandrescu (USR), îl numeste în funcție pe Bâlici dupa ce îl demite pe Radu Petre Năstase, numit anterior de Guvernul Ponta (USL = PNL+PSD) în 2012. Bâlici a fost susținut și de „tehnocrata” Corina Șuteu, succesoarea la Cultură a lui Vlad Alexandrescu, promotoarea campaniei eșuate de achiziționare de către stat a Cumințeniei Pământului de Brâncuși.

– absolut întâmplător, Bâlici e în gașca Roșia Montană, alături de sfera ONG frumoasă care face scandal acum, Alexandrescu, Șuteu etc., jucând un rol important în toată situația cu clasarea sitului istoric din Alba în lista patrimoniului UNESCO, obiectiv atins.

– istoria a demonstrat fără echivoc că nimeni nu e de neînlocuit. Se manipulează și prin omisiune, deoarece adevărul e că Bâlici poate candida fără probleme la noul concurs pentru ocuparea postului de director al INP, chiar dacă ministrul Romașcanu nu i-a prelungit acum interimatul, din considerente pe care și le asumă. Desigur, Romașcanu trebuie să asigure transparență și corectitudine în desfășurarea concursului și desemnarea câștigătorului pe bune.

De observat și chiar invidiat cum bula frumoasă face front comun, ca mușchetarii din poveste, când unul de-al lor e la ananghie. În viziunea lor, Bâlici e perfect și inamovibil, deși am căutat și n-am identificat postări cu toptanul din 2016 încoace ale oamenilor revoltați acum despre activitatea, zic ei, excepțională a fostului șef de la INP. 6 ani de tăcere și acum, brusc, Bâlici e peste tot. Mai mult decât interesant cum o decizie politică așteptată produce consternare și indignare pentru unii. Csf ncsf.

Știți ce? Terminați cu mitizarea și divinizarea oamenilor așa-ziși providențiali. Ați făcut asta cu Nicușor Dan și totul e de vis, ne simțim ca-n paradis. Thank u, next la INP.

Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie