scris de Ando
Stăteam şi mă gândeam: oare ce a vrut să transmită individul ăsta când şi-a ornat astfel spoilerul maşinii?
Cam aşa făceau, în timpul războiului, piloţii militari care îşi marcau pe fuselajului avionului, ca pe un răboj, numărul de inamici doborâţi în luptă.
Deduc de aici că individul în cauză, când ţine de volan, se consideră în permanentă stare de război şi „corectează” el, prin violenţă, toată suflarea care îndrăzneşte să-i iasă în cale: biciclişti, alte maşini, motociclişti, pietonii în vârstă…
O fi încercat şi cu vreun tramvai, că nici astea nu prea se dau deoparte? Glumă, glumă, dar este grav că astfel de indivizi, cu asemenea apucături „justiţiare”, afişate ostentativ, circulă printre noi, pe drumurile publice.
P.S. Să nu vă închipuiţi că spoilerul aparţinea, măcar, vreunui Hummer, sau vreunui X6.
Nu, era o banalitate a cărei marcă nici nu m-am obosit s-o reţin.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
