-2.2 C
București
duminică, februarie 16, 2025

Tu, cetățeanul, calitatea vieții în oraș, dezvoltarea orașului pe termen mediu-lung, sunteți doar sloganuri de campanie.

Sal cf? Probabil nu te interesează, dar poza asta arată exact de ce tu ca cetățean nu contezi deloc pentru politicieni în ecuația alegerilor locale. Ești cel mult un idiot util odată la 4 ani. Hai să-ți detaliez:

„Dreapta” s-a „unit” sub mască! Bine, USR nu e de dreapta, ci de stânga, PNL nu e liberal, ci conservator anacronic, iar Plus e… chiar, ce e? Cum zicea USR acum ceva timp, că nu va pactiza în veci cu „partidele vechi și corupte”? Uite cum „oamenii noi, curați” fac trocuri pur politice pentru a-și asigura controlul unor zone și al unor bugete grase. S-au prins că-s politicieni, nu activiști civici.

Ideea principală, comunicată peste tot: s-au aliat să dea jos PSD la București. Ai citit atent? Nu s-au aliat pentru a-ți face viața mai bună ție în capitală, ci pentru a bifa un obiectiv politic meschin, pentru că ciolanul încă are cărniță pe el de ros, iar PSD a ros destul, e foame mare „pe dreapta”. Totul se joacă politic, de la declarații care jignesc inteligența alegătorilor la permutări de candidați la sectoare. Toți „dreptacii uniți” trebuie să-și ia partea, iar tu nu vei avea vreun cuvânt de spus, deși sunt banii tăi acolo. Poate ai observat că politrucii zic „sectorul X e al partidului cutare”. Păi da, că ei au făcut Bucureștiul, deci și-l împart ca pe o halcă de carne. E revoltătoare atitudinea de latifundiari pe care cu tupeu ți-o aruncă-n față cei care „luptă de partea Binelui”.

Tu, cetățeanul, calitatea vieții în oraș, dezvoltarea orașului pe termen mediu-lung, sunteți doar sloganuri de campanie. Ești un tolerat în orașul tău, ești bun doar de pus ștampila pe ei și după aia taci dracului, nu le strica huzureala. Observă cum tu nu ești niciodată în centrul discursului electoral al „dreptei unite”. În centru e doar înlăturarea PSD. Mai mult, a atribui ideologie politică (de dreapta, de stânga) unui act pur administrativ gen ce face Primăria indică nivelul precambrian de cultură politică, democratică și urban-edilitară a celor care-ți cer votul să te „salveze”.

Cât timp sistemul rămâne același, un sistem în care cetățeanul e exclus în mod real din procesul decizional, în care cetățeanul nu e miezul, poate să vină orice primar de la orice partid sau independent, se va mula pe sistem și, cu mici fluctuații, va fi cam la fel. Schimbarea trebuie să fie profundă, iar ăsta e un proces dificil, pe termen mediu-lung, pe care nimeni dintre politrucii înfometați de bani nu e în stare și nici nu e dornic să și-l asume. Revitalizarea/conversia zonelor industriale. Estomparea discrepanțelor între cartiere/zone. Reforma administrativă, redefinirea sectoarelor conform situației reale actuale. Definirea zonei metropolitane, conectarea la Ilfov. Integrarea și eficientizarea transportului public. Doar câteva exemple de proiecte cu greutate. Etc., etc., etc.

Mergi la vot, dacă vrei. Responsabilizează-ți candidatul la sector/municipiu, dacă ai un favorit. Convinge-l să adreseze problemele reale. Nu rostogoli postări care nu sunt în beneficiul tău, ci doar al partidelor, pentru aia sunt activiștii și postacii. Nu partidele contează, tu contezi, că e viața ta pentru încă 4 ani în București. Din 2007, de când e pagina asta, nu am avut situație mai slabă la candidaturile de la locale. Fii vigilent și pretențios cu candidații, pune-i la muncă, arată-le că nu ești doar o ștampilă cu CNP.

de Raiden

foto: pagina de Facebook Nicușor Dan

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie