BUCUREȘTI — Trenul internațional „România” va asigura, începând din iunie, legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia, în sezonul estival 2026.
Conexiunea spre Varna va fi reluată din 12 iunie, iar cele spre Sofia și Istanbul/Halkali din 13 iunie. Trenurile vor circula până în luna octombrie.
Pentru ruta București Nord – Varna, trenul va pleca la ora 10:46 și va ajunge la destinație la 19:56. Pe sensul de întoarcere, plecarea din Varna este programată la 09:30, cu sosire la București Nord la 16:56. Biletul la clasa a II-a costă 27 de euro pe sens.
Pentru Sofia, plecarea din București Nord este programată la 10:46, iar sosirea în capitala Bulgariei la 20:41. Trenul retur va pleca din Sofia la 07:00 și va ajunge la București Nord la 16:56. Prețul unui bilet la clasa a II-a este de 33,6 euro pe sens.
Legătura spre Istanbul/Halkali va avea plecare din București Nord la 10:46 și sosire a doua zi, la 09:56. Pe ruta de întoarcere, trenul va pleca din Istanbul/Halkali la 20:00 și va ajunge la București Nord a doua zi, la 16:56. Un bilet la vagon cușetă cu patru locuri costă 57,8 euro pe sens.
Biletele pentru călătoriile internaționale pot fi cumpărate cu până la 90 de zile înainte de plecare, din stațiile și agențiile care vând bilete în trafic internațional, precum și online.
Pentru călătoriile spre Bulgaria, biletele pot fi primite și în format electronic. Pentru destinațiile din Bulgaria și Turcia, biletele pot fi ridicate din gară sau livrate prin curier pe teritoriul României.
Pe aceste rute poate fi utilizată și oferta Interrail, destinată călătoriilor feroviare internaționale în Europa.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
