8.8 C
București
miercuri, aprilie 30, 2025

Sintagma „După blocurile gri”, lansată de trupa BUG Mafia la finalul anilor ’90, este golită de conținut în prezent!

Sintagma „După blocurile gri”, lansată de trupa BUG Mafia la finalul anilor ’90, este golită de conținut în prezent, consideră Radu Tutu.

Așa arată șos. Pantelimon după anveloparea termică a blocurilor, în ultimul deceniu. Cadrul este luat la intersecția cu șos. Iancului (blocul din stânga), unde se află azi Mega Mall, pe locul fostului Electroaparataj, ansamblu industrial demolat la finalul anilor 2000.

Anterior anilor ’70, cele două artere, Pantelimon și Iancului, aveau aspect de drumuri periferice, bordate de case adesea modeste și bloculețe interbelice de joasă înălțime.

Regimul Ceaușescu a decis crearea cartierului de blocuri Iancului-Pantelimon, iar în anii ’70-’80 a placat cele două artere cu construcții masive, locuire colectivă foarte densă.

Intersecțiile principale ale șoselei Pantelimon sunt marcate de blocuri-turn, cum este cel din dreapta cadrului.Pentru cine nu a prins griul și fațadele degradate ale acestor blocuri în anii ’90 și 2000, impactul vizual la vederea culorilor vesele de după izolarea termică nu va fi la fel de mare. Constanta o reprezintă linia de tramvai, prezentă pe mijlocul drumului acum, ca atunci, scrie Radu Tutu.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie