27.1 C
București
vineri, iulie 19, 2024

Şansa a făcut ca această venerabilă clădire să parcurgă vremurile

scris de Ando

Suntem la actuala intersecţie a străzilor Armand Călinescu şi Speranţei, mai precis ne oprim iar asupra clădirii de pe Speranţei nr. 32

In noiembrie 1986, în urma indicaţiilor „superioare” (zvonistica spune că pe Ceauşescu l-ar fi supărat prezenţa tramvaielor care parcurgeau rondul de la Piaţa Rosetti), în mare grabă, s-a demolat parte din vechea stradă Italiană şi, cam din dreptul intersecţiei Batiştei cu Vasile Lascăr, s-a croit noul traseu al liniilor, adică Armand Călinescu, peste bd. Carol, spre Paleologu. Atunci a dispărut, de exemplu, clădirea Băii Arcului.

Spre norocul ei, clădirea de care aminteam la început, a scăpat „la mustaţă”- fotografia lui Andrei Pandele ne arată concret cum era, deja, „marcat” cu borduri făgaşul noii artere.

Şansa, după cum ne dăm seama şi din imaginea de prospecţie pentru filmul „Afacerea Protar” (1955), a făcut ca această venerabilă clădire (de peste 100 de ani vechime, cum arată placa de sus, de pe faţadă) să parcurgă vremurile fără modificări majore, actualmente fiind sediul ambasadei

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie