Am citit dimineață că există șapte gesturi simple, de modă veche, care ar trebui să calmeze creierul înainte de ora nouă. Să nu te repezi la telefon, să faci puțină mișcare, să-ți bei cafeaua în liniște, să-ți scrii de mână prioritățile zilei, să mănânci ceva, să-ți faci patul, eventual să fredonezi și să te bucuri de lumina naturală.
Sunt, probabil, sfaturi foarte bune. Mai ales dacă după aceea nu trebuie să ieși din casă în București.
Bucureșteanul își poate începe dimineața într-o deplină armonie cu universul. Poate respira adânc, își poate bea cafeaua fără telefon, poate privi răsăritul și își poate aranja cu grijă gândurile. Toată construcția aceasta interioară rezistă, în condiții normale, până când încuie ușa apartamentului.
După aceea începe Bucureștiul.
Dacă alegi mașina, primul exercițiu anti-stres este acceptarea. Trebuie să accepți că destinația există, chiar dacă nu există nicio dovadă imediată că vei ajunge la ea. Intri în trafic cu speranța celui care încă mai crede în progres și, după câteva intersecții, începi să privești cu o neașteptată tandrețe bara mașinii din față. Va rămâne mult timp cu tine. Poate deveni una dintre cele mai stabile relații ale dimineții.
Pe Ștefan cel Mare poți ajunge să cunoști foarte bine aceeași reclamă de pe marginea drumului. La Piața Victoriei începi să ai dubii că timpul este, într-adevăr, liniar. Dacă ai drum spre Pipera, înțelegi că expresia „merg la birou” nu descrie o deplasare, ci un proiect pe termen mediu.
La un moment dat apare inevitabil și claxonul. Cineva, aflat la a douăzeci și cincea mașină dintr-o coloană care nu se mișcă, consideră că ceilalți nu au înțeles gravitatea situației. Claxonează. Probabil transmite un mesaj tehnic. Poate că, în viziunea lui, cele două sute de automobile din față vor auzi semnalul, vor reflecta asupra lui și vor hotărî să dispară.
Traficul bucureștean are însă un avantaj. Îți oferă timp pentru reflecție. Poți să te gândești la viață, la alegerile tale, la sensul existenței și, mai ales, la omul care tocmai a inventat o bandă de circulație acolo unde, până în urmă cu treizeci de secunde, exista doar un spațiu pe care ceilalți îl considerau imposibil.
Dacă renunți la mașină și alegi autobuzul, intri într-o altă zonă a dezvoltării personale: încrederea. Ai încredere că vine, ai încredere că oprește și, mai ales, ai încredere că legile fizicii permit introducerea încă unui om într-un vehicul în care, în mod evident, nu mai încape nimeni.
Bucureștiul are această extraordinară capacitate de a demonstra zilnic că spațiul este o noțiune relativă. În autobuz dispar repede distanțele sociale. O geantă aparține doamnei din stânga, cotul din dreapta unui domn pe care nu l-ai văzut niciodată, iar corpul tău ajunge într-o intimitate neplanificată cu oameni cărora, în alte împrejurări, le-ai spune foarte politicos „dumneavoastră”.
Dacă autobuzul ajunge la Unirii la ora la care jumătate din oraș pare să fi avut aceeași idee, începi să privești cu nostalgie traficul de mai devreme. Măcar în mașină aveai un scaun numai al tău.
Metroul este, desigur, nivelul superior al disciplinei spirituale. Aici chiar înveți să trăiești în prezent. Nu mai contează trecutul și nici viitorul. Există doar clipa în care trenul intră în stație și cei dinăuntru încearcă să coboare exact în același timp în care cei de pe peron încearcă să urce.
La Unirii se poate studia foarte bine această formă particulară de conviețuire urbană. Toată lumea știe că ar trebui întâi să coborâm și apoi să urcăm. Este o informație cunoscută, acceptată și ignorată cu o consecvență admirabilă.
Este unul dintre rarele momente în care filosofia, anatomia și mecanica fluidelor pot fi studiate simultan, înainte de ora nouă dimineața.
Nici stretching-ul recomandat de specialiști nu mai este necesar. Îl faci involuntar. Un braț rămâne undeva deasupra capului, un umăr se rotește într-o poziție despre care nu știai că este posibilă, iar piciorul drept descoperă o flexibilitate pe care nu ai avut-o niciodată la sală. Ajungi la destinație puțin mai obosit, dar mult mai familiarizat cu limitele corpului omenesc.
Printre recomandările pentru o dimineață liniștită se află și aceea de a fredona. În București, sincer, este redundant. Orașul are propria coloană sonoră. Claxoane, frâne, motoare, motociclete care consideră că personalitatea se exprimă cel mai bine la nouă mii de rotații pe minut, ambulanțe, câte o bormașină pornită cu vocație la ora opt și, inevitabil, vocea unui cetățean care a ajuns la concluzia că întreaga civilizație occidentală s-a prăbușit pentru că cineva nu i-a dat prioritate.
Mai rămâne lista priorităților. Psihologii spun că ar trebui să ne notăm două sau trei lucruri importante pe care vrem să le facem în ziua respectivă. Pentru bucureștean, lista poate fi simplificată considerabil: să ajung, să ajung întreg și, pe cât posibil, să-mi păstrez o relație decentă cu specia umană până ajung.
Lumina naturală este, în schimb, din belșug. O poți admira dimineața prin geamul dormitorului, după care o mai poți admira încă patruzeci de minute prin parbriz. În zilele bune, prinzi tot răsăritul. Este aproape un retreat spiritual, doar că retreat-ul are RCA, ITP și cineva îți taie fața la Piața Victoriei.
Toate aceste sfaturi anti-stres sunt, repet, probabil corecte. Este bine să nu începi ziua cu telefonul în mână. Este bine să bei cafeaua în liniște, să respiri, să te miști, să mănânci și să-ți dai câteva minute numai pentru tine.
Problema este că Bucureștiul are un talent special: poate primi la șapte și jumătate dimineața un om împăcat cu sine, hidratat, hrănit, luminat natural și perfect echilibrat emoțional și îl poate livra la serviciu, o oră mai târziu, cu privirea unui om care tocmai s-a întors dintr-o expediție.
Poate că, până la urmă, rutina anti-stres de dimineață a bucureșteanului nu are șapte pași.
Are unul singur: te trezești și începi să te pregătești psihic pentru București.
Andrei Slăvuțeanu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
