Compania Municipală de Consolidări a finalizat consolidarea și restaurarea fațadei clădirii de pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 30. Tot astăzi, muncitorii au început, deja, montarea schelelor pe blocul de pe Calea Victoriei 1-5.

Imobilul de pe Calea Victoriei 101 se află într-un stadiu avansat de execuție. Se lucrează, tot pe Calea Victoriei, la clădirile de la numerele 100 și 126 și la Blocul „Rosenthal”, de la numerele 22-24.

Muncitorii de la Compania Consolidări au reușit să finalizeze lucrările la venerabilul imobil din apropierea Primăriei Capitalei, care datează de la începutul secolului trecut, din 1900, deci are o vârstă de 120 de ani, în timp record, în numai o lună.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

La debutul lucrărilor, „bătrâna doamnă” de pe Regina Elisabeta 30 se afla într-o stare deplorabilă. Pereții, cu bucăți de tencuială ce atârnau gata să se desprindă, erau murdari, înnegriți și scorojiți de vreme, cu pete de rugină. Niște reclame amplasate în anii din urmă încercau parcă să ascundă, ca un fard prost, obrazul brăzdat de trecerea timpului și de nepăsarea oamenilor.

Managerul de lucrări de la Compania de Consolidări, Alexandru Catrina, atrage atenția că există multe imobile în cazul cărora intervențiile la fațade reprezintă nu doar o chestiune de estetică, ci o reală urgență.

Nu este vorba doar despre aspectul neplăcut pe care aceste fațade degradate îl dau unor bulevarde centrale, reprezentative pentru București – Calea Victoriei, Bulevardul Magheru, odinioară unul dintre cele mai moderne din Europa, Bulevardele Regina Elisabeta și Mihail Kogălniceanu etc, ci și despre pericolul iminent pe care bucățile de tencuială, elementele ornamentale degradate sau chiar balcoanele care stau să se desprindă de pe fațade îl reprezintă pentru trecătorii de pe trotuare.

Acest pericol este cu atât mai mare cu cât zonele respective sunt în centrul orașului, au un caracter puternic comercial și de zone de promenadă.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

„Consolidarea fațadelor este o chestiune de siguranță publică. Multă lume se plimbă pe Calea Victoriei, intră în magazine și cafenele. Oamenii sunt atât de obișnuiți cu fațadele deteriorate, încât nici nu le mai acordă atenție. Nici măcar nu mai aruncă o privire în sus, pentru a observa pericolul. Și normal ar fi ca acest pericol să nu existe. Asta facem noi, înlăturăm pericolul pe care clădirile degradate îl reprezintă nu doar pentru cei ce locuiesc în ele, ci și pentru trecători”, mai spune managerul de proiect de la Consolidări.

Șantierul de pe Regina Elisabeta nr. 30 a fost închis, dar Compania Municipală de Consolidări lucrează, în continuare, pe mai multe șantiere, printre care Calea Victoriei nr. 101, Calea Victoriei nr. 100, Calea Victoriei nr. 126, Calea Victoriei nr. 22-24, Blocul „Rosenthal”.

Începând de astăzi, schelele celor de la Consolidări se vor ridica și pe blocul din Calea Victoriei nr. 1-5, la intersecția cu Splaiul Independenței.

În mai puțin de un an, specialiștii Companiei de Consolidări au reușit să consolideze și să restaureze fațadele a zece imobile, unele dintre ele monument-istoric.

În ultimii doi ani, de când au fost înființate Compania și Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, au fost consolidate 12 clădiri cu bulină roșie, 20 de fațade și au fost puse in siguranță 200 de imobile.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Pentru a avea un termen de comparație, în 25 de ani, de când a apărut OG 20/1994 au fost consolidate din fonduri publice doar 20 de clădiri, adică nici măcar un imobil pe an. La un asemenea ritm, consolidarea celor 349 de clădiri expertizate și înscrise în clasa întâi de risc seismic (RS1), cele cu bulină roșie, ar fi durat vreo 400 de ani…

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea aprecia drept spectaculoase evoluțiile din consolidarea clădirilor cu bulină roșie.

sursa-bucurestifm.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.