Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti anunţă suspendarea programului cu publicul până la data de 20 martie, activităţile de acest tip urmând să se desfăşoare doar prin telefon sau e-mail.
„Începând cu data de 11.03.2020, pentru prevenirea, evitarea, limitarea îmbolnăvirii şi răspândirii noului coronavirus COVID-19, pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti suspendă programul cu publicul până la data de 20.03.2020, cu posibilitatea de prelungire. Activităţile desfăşurate cu publicul se vor desfăşura cu precădere în mediul online (e-mail) sau telefonic”, anunţă Poliţia Locală într-o postare pe Facebook.
Conform aceleiaşi surse, cetăţenii care vor să depună petiţii sau alte documente vor folosi poşta electronică, la adresa registratura.secretariat@plmb.ro, sau vor putea apela numărul de telefon 021.539.14.79 (de luni până joi, între orele 8,00-16,30, vineri, între orele 8,00-14,00).
Cetăţenii care nu au adresă poştală electronică vor putea depune documentele prin poştă/curier pe adresa din bd. Libertăţii, nr.18, Bl. 104, sector 5 Bucureşti. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.