11.1 C
București
miercuri, martie 26, 2025

PMB: Campanie de deratizare în Bucureşti; s-a acţionat pe 80% din suprafaţa ce aparţine municipalităţii

Compania Municipală Eco Igienizare a intervenit în toate cele aproximativ 80 de parcuri administrate de ALPAB sau de primăriile de sector, precum şi în 40 de pieţe agroalimentare din Capitală, fiind acoperită 80% din suprafaţa ce aparţine domeniului public şi privat al municipalităţii.

„S-a acţionat pe 80% din suprafaţa ce aparţine domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, respectiv 14 milioane de metri pătraţi, în care au fost montate 60.000 de staţii de intoxicare PVC, special concepute pentru combaterea rozătoarelor. De asemenea, au fost acoperite şi peste 2.000 de obiective care însumează aproximativ 100.000 de metri pătraţi de suprafaţă interioară, adică reţele edilitare ale Apa Nova şi RADET. Staţiile au fost amplasate şi ancorate în zone cât mai greu accesibile pentru oameni şi animale de companie”, informează un comunicat al PMB transmis, miercuri, AGERPRES.

Totodată, se intervine punctual şi în zonele în care sunt sesizate focare de infestare. În acest sens, Compania Municipală Eco Igienizare a pus la dispoziţie un număr de telefon – 0371.168.817 – la care cetăţenii pot face sesizări şi reclamaţii legate de apariţia unor focare de infestare în Capitală.

Pentru campania de deratizare, Compania Municipală Eco Igienizare a folosit aproximativ 50 de maşini din dotarea proprie şi aproximativ 100 de angajaţi.

„În perioada următoare, specifică sezonului rece, activităţile de deratizare se vor desfăşura în subsolurile imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor de tip condominium – asociaţii de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuinţe sociale etc. Lucrătorii Companiei Municipale Eco Igienizare vor interveni în perimetrul asociaţiilor de proprietari, unde vor desfăşura acţiuni de deratizare în subsoluri şi pe spaţiile verzi adiacente blocurilor”, se arată în comunicat.

Compania Municipală Eco Igienizare derulează, începând cu luna iulie, activitatea de deratizare în Bucureşti. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie