scris de Ando
Se apropie finalul anului aşa că e timpul să facem o scurtă incursiune, revenind la câteva „adrese” pe care le-am abordat mai demult.
Incepem cu cea din strada Plantelor 55 colţ cu strada Traian. Cu regret, trebuie să constat că singurul merit al noii clădiri este acela că a făcut dispărută cloaca care zăcuse acolo aproape două decenii.
Mergem puţin mai încolo, pe bd. Ferdinand, unde facem două popasuri: primul, în staţia de la Horei unde, deocamdată, ne-am pricopsit cu un nou… „scheleţel”, lipit de cel vechi. Aici, după un început plin de avânt, lucrările s-au oprit de un an, dacă nu mai mult.
n schimb, mai încolo, spre Mihai Bravu, pe tot cuprinsul numerelor 72-78 e forfoteală mare: s-a deschis şantierul pentru un complex rezidenţial mai de soi (cel puţin aşa susţin, cu multă agresivitate, reclamele). Bineînţeles şi numele e fandosit: Quartier Ferdinand.
La final, ne oprim la „epopeea” de pe strada Titu Maiorescu 13-17. Aici, după săpăturile din 2018, lucrările s-au oprit vreme de… aproape 6 ani!!! Au fost reluate în forţă abia la începutul acestui an şi văd că ritmul de lucru se menţine. Habar n-am dacă e acelaşi dezvoltator, important e că proiectul s-a păstrat şi realitatea de pe teren pare a se apropia destul de mult de randările din reclame. Complexul, care va avea şi un tronson cu acces din strada Vaselor, se cheamă Icon Garden Residence.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.