scris de Ando
Eu, unul, efectiv nu mai ţin minte de câţi ani (să fie zece, să fie doisprezece?) Spitalul de Ortopedie de la Foişorul de Foc este, practic, tot un şantier.
Mai întâi, s-a renovat vechiul corp de clădire.
Apoi, în spatele acestuia, s-a construit un masiv pavilion nou.
Iar în ultimii câţiva ani s-a lucrat… din nou, la vechiul corp plus la realizarea unui garaj subteran.
Şi acum mai mişună ceva lucrători şi, conform „tradiţionalului” obicei al constructorilor români, sunt încă răspândite prin curte diverse materiale de construcţie, semn că nu e gata totul.
Privind mai îndelung prin noul gard de la stradă, mi-a atras atenţia, în mod special, intrarea la garajul subteran.

De mult nu am văzut aşa ceva aiurit şi sofisticat! La ce servesc, de exemplu, aceşti „cercei” metalici care atârnă de colţurile copertinei?
In acelaşi „stil” fără noimă sunt realizate şi cadrele din lateralele intrării.Iar copertina, bineînţeles, este şi ea… „la înălţimea” ansamblului.

In mod normal, zic eu, pe cadrele laterale şi pe copertină, trebuie montate în final şi geamurile care să asigure protecţia la ploaie, vânt etc. Dar, revin: este pur şi simplu o intrare/ieşire de garaj! Păi, numai modelele de copertine pe care le-am prezentat noi de-a lungul anilor fac să pălească acest (îi spun cu indulgenţă) „exerciţiu” total nereuşit de design al cărui singur merit este, mai mult ca sigur, costul materialelor şi al execuţiei.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.





