Primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, e în Dublin până pe 2 decembrie.
Chiar n-o să stăm să analizăm de ce s-a dus acolo, nu e timp de speculații, însă poate apucă Firea să se plimbe puțin pe malul râului Liffey, practic Dâmbovița capitalei Irlandei și să vadă ce înseamnă activarea pietonală și turistică a unei astfel de zone. În București știm sigur că nu calcă pe Splai și nu e de mirare, e oribil acolo. Dar nici nu face ceva să schimbe situația.
O ajutăm pe doamna Firea cu această comparație de anul ăsta.#
[SPLAI] Ce faceți, boșilor? Vă facem c-o plimbare la pas pe malul gârlei, pe Dâmbovița? Hai că nu-i așa de rău, adică uitați-vă la sărakii din Dublin, Irlanda, cum au amenajat ei malul lui Liffey, râul din orașul lor:
DUBLIN / MALURILE LUI LIFFEY:
• carosabil impecabil
• trotuare libere și curate, placate cu dale rezistente, neschimbate de ani buni
• vegetație sănătoasă, îngrijită
• extensie a zonei pietonale: promenade de lemn în interiorul albiei râului
• balustrade trainice care să protejeze oamenii de la a cădea în râu
• invită la plimbare și agrement
BUCUREȘTI / MALURILE DÂMBOVIȚEI:
• carosabil mediocru
• trotuare asfaltate prost, murdare și ocupate pe alocuri de mașini parcate ilegal
• vegetație precară
• balustrade neîngrijite
• albie de beton a râului, neprietenoasă, urât mirositoare
• nu există promenadă reală
După transformarea Dâmboviței într-un canal colector și o simplă barieră anostă în anii ’80 prin betonarea malurilor, niciuna dintre administrațiile post-1989 de la București n-a venit cu un plan serios de transformare radicală a Dâmboviței măcar pe tronsoane, pentru a face râul mai prietenos și mai accesibil oamenilor. Malurile sunt moarte din punct de vedere al activării pietonale, însă nici cetățenii nu par deranjați de situație. Ca atare, Primăria nu simte nicio presiune să facă ceva în acest sens.
Concluzia e una singură: irladezii fraieri nu știu să facă bani din contracte multianuale (borduri, băncuțe, stâlpișori, asfaltare etc.) și nu știu că mașina-i la putere, că dacă n-ai mașină ești sărak.
Nu e burgerul ca pizza, nici Liffey ca Dâmbovița. Sláinte!
DE Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.