Sînt chestii – că tot am vorbit de refaceri și renovări de ni s-a urît – care, la o adică, merg. Se acceptă. Poate ies urît, poate ies nu așa cum și-ar fi dorit proprietarul: cine știe cum și unde s-au terminat banii, deoarece orice intervenție costă… costă mult!
De aia încercăm, una peste alta, să fim îngăduitori cu lucrările la casele oamenilor și ne păstrăm critica mai degrabă pentru clădirile la care lucrările-s opera unor companii.
Hai să ne uităm la un exemplu! Nu-i așa că-ți vine să rîzi de kitschul împopoțonării?
Ei, și? Nimic din casa asta nu e în realitate distrus. Orice element spoit se poate îmblînzi și casa revine într-o clipită la ceva elegant și drăguț.
Am vorbit o droaie despre mansardări și supraînălțări. Și înțelegem că n-au cum să iasă toate ca lumea; pot fi o sumedenie de motive. Dar, în continuare, casa – clădirea de bază – e acolo; a rămas; poate nici nu vrei să ridici ochii deasupra streașinii.
Și-acu’ să vedem ce nu-nghițim. Asta, asta nu-nghițim:
Nu-nghițim cînd „refacerea” e altceva. Nu-nțelegem ce e și de ce e. Nu-nțelegem recursul la o falsă istorie. Ne-am ales cu bloc în coajă artificială de casă veche și nu mai avem ce face, nu mai avem cum să schimbăm rezultatul.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
