Începu vremea călduroasă, cînd oamenii ies afară, geamurile-s larg deschise: zumzet, larmă – oraș viu, ce mai!
Nimeni nu-i poate contesta Bucureștiului taman calitatea asta: că-i viu. Oraș care se aude, care se miroase, care se simte – care se lipește de tine.
Și-i știm atît de bine mirosurile!
… florile primăverii, înnebunitoarele izuri ale verii, mai apoi toată învălmășeala speriată cu care vine toamna – zacuști, poame, must – și cețurile ude ce-i urmează…
Dar nu se compară nimica pe lumea asta cu mirosul serii bucureștene din cartier!
Cumplit miros.
Ăla de chiftele, ăla de cartofi prăjiți, ăla de cîrnați pe care parcă-i vezi sfîrîind în ulei, ăla de sosuri, ăla de tocane – seara toată lumea face mîncare!
Și… miroase, miroase de mori; mai ales cînd stai la un loc de joacă pe bancă-n treaba ta. Ăia mici se joacă, se-aleargă, chirăie, bușesc mașini – ce le pasă lor! – și din toate blocurile năvălește peste tine miros de mîncare… de-ți vine să strigi să-ți arunce de la geam măcar o chiftea de poftă!
Și seara-i lungă… și greu îi scoți din părculeț… și deja, în casele lor, ăilalți mănîncă.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
