Încerc să-mi dau seama de momentul în care cofetăria tradițională a încetat să fie un loc de mers.
Poate atunci cînd ea însăși a încetat să se considere un astfel de loc. S-a concentrat pe fabricarea prăjiturilor, pe vînzarea lor cît mai ușoară – pe volum, cum s-ar zice. Cum să-ți mai vină ție, client, să te așezi în liniște la o masă cînd deasupra ta vîjîie cumpărători cu pungi pline, comenzi cu torturi și platouri?
Cofetăriile vechi și-au înjumătățit, în timp, spațiul destinat meselor; cît despre extinderea prin terase, nicidecum. Las’ că nici nu au pe nimeni care să servească altfel decît la tejghea: ce faci, stai la coadă pentru o prăjitură pe farfurioară după cel care alege două cartoane de miniprăjituri?
Iar în afară de „Capșa” – care oricum e în altă ligă – nici o cofetărie veche nu se află-ntr-un loc unde oamenii ies, stau, se adună.
Și noi, consumatorii, ne-am schimbat. Fugim de dulcele știut – de cremă, de blat, de sirop – îl vedem mediocru, nesănătos, greu, ca ceva ce ne-ngrașă.
Căutăm și ceea ce cofetăria de modă veche încă nu se pricepe să ne dea: poate „bio”, poate rețete din alte locuri, și – mai mult ca sigur – ingrediente ușoare.
Plus că ne-am obișnuit să-nsoțim dulcele și de o cafea; iar cafeaua nu-i în nici un caz o specialitate a cofetăriei.
Și, atunci cînd ne plimbăm prin oraș, ni-i mai la îndemînă s-o facem ținînd un „gelato”-n șervețel – nu?
… ca să nu zic că scumpetea prăjiturii bune; cînd aproape orice produs pleacă de la cinșpe lei… te gîndești de două ori și te oprești la covrigărie.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
