Ce faceți, sărakilor? Ați văzut ce sediu de partid țiplă și-a tras Victor Ponta? Pro România, o formațiune minusculă alcătuită majoritar din dezertori de la PSD dar esențială pentru combinații politice, legat/dezlegat majorități, votat moțiuni de cenzuri sau guverne în Parlament, a primit de la RA-APS un imobil istoric masiv în centrul Bucureștiului: casa Emil Lahovari.
Ridicată între 1906-1910 pe strada Orlando (azi strada Gina Patrichi), reședința omului politic Emil Lahovari (1855-1930) a fost construită după planurile arhitectului Grigore Cerkez, în stil neorenascentist francez. A găzduit sediul Legației Americane în prima jumătate a secolului 20 iar în anii recenți a devenit cunoscută drept sediul Ambasadei Indoneziei. Asta până relativ recent, când clădirea a fost vacantată și s-a mutat Pro România acolo. Wow.
Marile palate bucureștene deținute de stat ar trebui deschise cetățenilor și transformate în muzee, galerii de artă, centre de creație, orice ajută comunitatea. Partidele, cu activități preponderent administrative, pot funcționa lejer în spațiile unor clădiri de birouri, opțiuni sunt cu duiumul.
Pro România e un fel de UNPR al actualei legislaturi parlamentare, adică o anomalie apărută grație sistemului de la noi: deși nu exista și n-a fost votat ca atare la alegerile generale din 2016, care au dat configurația Parlamentului actual, Pro România s-a constituit ulterior ca grup în interiorul legislativului, prin racolarea de parlamentari de la alte formațiuni politice. Fix ca UNPR în legislatura 2012-2016. Poftiți la democrație și cultură!
de Raiden
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.