… o vedem deasupra orașului de peste tot, ne nimicește de la depărtare și de aproape; o urîm și ne mîndrim cu ea – ce poate fi mai bucureștean decît Casa Republicii?
Mulți ani m-am ținut, să nu calc în palatul ăsta monstruos care e tot ce reprezintă ceaușismul – adică nebunia, disprețul și nepăsarea față de Om.
Ei, dar într-o zi – totuși – m-am dus să văd ce-i înăuntru: știți că măgăoaia se poate vizita; turistul și curiosul sună cu o zi înainte și se programează lesne – personalul e drăguț și prevenitor.
După ce străbați Izvorul, te apropii: și palatul crește, crește, crește peste tine.
Firește: nu vezi tot înăuntru – dar ce zic tot; nu vezi decît un pic-acolo – nici pe terasă, nici în sălile mari, nici în „plen”, nici în misterioasele subsoluri nu ajungi.
Dar, într-un ceas de vizită, ajungi să te dumirești despre cît de mare e casa, dar și să te convingi că oricît de mare ar fi, nu ajunge să fie decît o casă de protocol uriașă, doar o Casa Scînteii gigantică: ce diferență – deci – e între a fi măreț și doar… mare.
Ceaușescu, oricît de mare-ar fi ajuns să fie… n-a fost decît mare: e o lecție în toate astea, să știți.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
