Unul din lucrurile la care ne pricepem cel mai bine e să ne batem joc. Degeaba ne facem, la stradă, uși frumoase – tot prindărăt intrăm, ca să nu facem mizerie.
Cine se miră, așadar, cînd vede atîtea clădiri mari unde ușa principală se deschide doar la vreo sărbătoare?
Încuiatul ușii din față, atît de convenabil „gospodarului”, batjocurește cetățeanul și locuirea orășenească.
Te gîndești, bunăoară, la palatul Băncii Naționale – ăla vechi, de pe Lipscani – a cărui ușă n-o vede nimeni deschisă.
Cît de degradant e să-ntîlnești o clădire publică unde oamenii, în loc să roiască-n jurul intrării principale, se-nghesuie prin spate ori prin lateral. Ai putea zice, de exemplu, că spitalul Colțea e un edificiu abandonat, că Universitatea-i mereu închisă…
Sau la frumusețea de clădire a Casei centrale a armatei, care… nici măcar n-are vreo intrare dinspre Bulevard; degeaba pe străduța din spate șade pitită una din cele mai strașnice intrări din Capitală!
Cît poate să urască bucureșteanul intrîndurile, porticurile! Pe lîngă faptul că pot fi adăpost pentru fel de fel de necurățenii, mai și fură din spațiul construit – așa că rar le vezi îmbogățind vreo intrare.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
