N-are cum să nu fi auzit despre acțiunile de împădurire. Fel de fel de cîmpuri pe care – prin inițiative de „CSR” ale diferitelor corporații – sîntem îmbiați să ne sacrificăm o sîmbătă ca să plantăm puieți.
În tot timpul ăsta însă ne uităm la nenumărate firme, corporații, fabrici, depozite din marginile Capitalei: și, ce mirare, găsim tarlale întregi nefolosite… goale… doar cu boschete, jardiniere și gazon.
Cuminte, nu ne putem opri să ne-ntrebăm: de ce nu-ncepe filotimia și implicarea socială a corporației din propria-i ogradă? Cît de greu e să planteze copacii aici și nu la zeci și sute de kilometri?
Și, la fel de cuminte, ne dăm răspunsul: deoarece plantarea unui copac la noi în curte e un cadou otrăvit.
Doamne-feri să fie nevoie, peste vreo cîțiva ani, să facem vreo extindere, să ne bată gîndul să mai construim ceva; birocrația tăierii e năucitoare.
E unul din motivele meschine pentru care ne ferim atît de tare de extinderea „spațiului verde”.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
