Mihail Sebastian, pseudonimul literar al lui Iosef M. Hechter, s-a născut la 18 octombrie 1907, la Brăila, într-o familie de origine evreiască, notează humanitas.ro
A urmat cursul elementar şi Liceul „N. Bălcescu” în oraşul natal. În 1926, şi-a susţinut bacalaureatul, teza sa fiind în mod deosebit apreciată de preşedintele Comisiei, profesorul şi filosoful Nae Ionescu.
A absolvit, în 1929, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Şi-a pregătit doctoratul la Paris (1930-1931), potrivit lucrării „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
A debutat cu versuri, în 1926, în revista „Lumea” din Iaşi, sub pseudonimul Eraclie Pralea. Apoi, şi-a făcut debutul în publicistică, începând lunga colaborare la ziarul „Cuvântul”, unde a fost şi redactor (1927-1934). A tradus din Francis Jammes şi Marcel Proust, potrivit lucrării „Dicţionar de literatură română” (Ed. Univers, 1979). Concomitent, a colaborat la „Tiparniţa literară”, „Vitrina literară”, „Vremea”, „Contimporanul”.
Întors de la Paris, a participat, în 1932, la organizarea grupării Forum, alături de Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu ş.a., care a fost înlocuită de gruparea Criterion. A participat şi la întemeierea revistei „Azi” (director, Zaharia Stancu) şi a colecţiei „Cartea cu semne” (scoasă de Institutul de Arte Grafice Bucovina), în care i s-a publicat, în 1932, primul volum „Fragmente dintr-un carnet găsit”. A urmat romanul „Femei” (1933), ce conţine patru nuvele unificate printr-un personaj. Liviu Rebreanu l-a angajat redactor şi cronicar literar la „România literară”.
Romanul-jurnal ”De două mii de ani…” prefaţat de Nae Ionescu, care a fost numit de Camil Petrescu un roman al ”experienţei” şi al ”autenticităţii”, a fost publicat în 1934, consemnează lucrarea „Dicţionar de literatură română” (Ed. Univers, 1979). Autorul însuşi descrie cartea astfel: „‘De două mii de ani'” este şi un roman, dar este mai ales altceva, un lucru atât de intim, încât astăzi, la apariţia cărţii, mă întreb cu spaimă dacă n-am trădat prea multe lucruri dintr-o experienţă pe care mă mândream multă vreme s-o ascund sub un surâs”.
Publicarea acestuia a declanşat atacuri furibunde şi tendenţioase atât din partea presei de dreapta cât şi din partea celei de stânga, cărora autorul le-a răspuns, calm, în romanul „Cum am devenit huligan” (1935).
A fost afectat de aceste atacuri, însă a continuat să muncească învingându-şi stările depresive. A fost secretar al unui avocat, redactor la „Revista Fundaţiilor Regale” (1936-1940), a colaborat intens la „Rampa” şi „Reporter”, a ţinut cronica muzicală la „L ‘Independance roumaine” (sub pseudonimul Flavinius), cronica dramatică la „Viaţa românească” (1938-1940), a făcut parte din Gruparea criticilor literari români (fondată în 1936), a pledat în procese, precum cel intentat lui Geo Bogza, pentru „Poemul inventivă”.
I-au apărut romanele „Oraşul cu salcâmi” (1935, premiat de Societatea Scriitorilor Români) şi „Accidentul” (1940), cel mai bine constituit din punct de vedere arhitectonic, fiind axat, ca şi întregul său teatru, pe drama singurătăţii.
S-a impus în viaţa literară ca dramaturg cu piesele de teatru: „Jocul de-a vacanţa”, pusă în scenă la Teatrul Comedia în 1938, în regia lui Sică Alexandrescu; „Steaua fără nume”, publicată sub pseudonimul Victor Mincu şi prezentată pe scena Teatrului Alhambra, în martie 1944; „Ultima oră” (1944, premiera a avut loc la 25 ianuarie 1946, la Teatrul Naţional din Bucureşti) şi „Insula” (1947, nu a fost terminată având doar două acte, cel de-al treilea a fost scris de actorul Mircea Şeptilici; piesa a avut premiera în 17 septembrie 1947, la Teatrul Municipal, în regia lui Mircea Şeptilici).
În timpul războiului, a fost persecutat şi a avut mult de suferit din cauza legislaţiei antisemite. La 7 septembrie 1940, în baza Decretului-lege din 9 august 1940, Mihail Sebastian a fost „licenţiat din serviciu, fiind evreu”, arată humanitas.ro. I s-a interzis să mai profeseze ca jurnalist şi i s-a retras licenţa de avocat pledant. I-a fost interzisă piesa „Jocul de-a vacanţa”. Nu a mai avut drept de semnătură.
Din 1941, a fost profesor de limba română la Liceul Evreiesc din Bucureşti.
La începutul anului 1945, a fost numit consilier la Ministerul Afacerilor Externe. I s-a încredinţat un curs la Universitatea Liberă Democratică şi era frecvent solicitat în calitate de avocat. Piesele sale de teatru începeau să fie jucate, nu numai în ţară, dar şi în străinătate.
În 1940, criticul literar Şerban Cioculescu scria astfel despre Mihail Sebastian şi opera acestuia: „Spirit de măsură, de claritate şi de nuanţă, vioiciune intelectuală, gust ales şi o tonalitate discretă a tristeţii care se fereşte de gesturi, de dramatizare”.
La 29 mai 1945, dramaturgul, prozatorul, gazetarul şi eseistul Mihail Sebastian înceta din viaţă, la nici 38 de ani, în urma unui accident rutier.
Alte opere publicate după moartea sa: „Teatru” (Bucureşti, 1946), „Ultima oră” (Bucureşti, 1956), „Opere alese” (I, Bucureşti, 1956), „Opere alese” (I-II, Bucureşti, 1962), „Jocul de-a vacanţa. Steaua fără nume. Ultima oră” (Bucureşti, 1965), „Întâlniri cu teatrul” (Bucureşti, 1969), „Eseuri. Cronici. Memorial” (Bucureşti, 1972), „Jocul de-a vacanţa. Steaua fără nume” (Bucureşti, 1975), „Opere” (I, Bucureşti, 1994), „Jurnal” (Bucureşti, 1996), „Jurnal de epocă” (Bucureşti, 2002).
Cartea „Jurnal (1935-1944)”, capodoperă a literaturii-document interbelice, a fost publicată pentru prima dată în 1996, de Editura Humanitas, fiind una dintre cele mai captivante şi importante scrieri memorialistice ale literaturii române moderne. Lucrarea are o mare valoare istorică, documentând, între altele, cumplita realitate a antisemitismului din societatea românească a acelor ani.
„Jurnalul” a fost publicat în Germania, în 2005, sub numele „Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt / Tagebucher 1935-1944” („Îngrozit, dar nu disperat / Jurnal”). La 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i-a fost conferit la Munchen, postum, importantul premiu de carte „Geschwister Scholl”.
„Jurnalul” a fost reeditat în 2002, 2005 şi 2016. A fost tradus şi editat în mai multe ţări, precum Franţa, SUA, Olanda, Cehia, Germania, Marea Britanie, Suedia, potrivit www.humanitas.ro.
Marele romancier Philip Roth avea să scrie despre „Jurnalul” lui Mihail Sebastian că „merită să stea pe acelaşi raft cu Jurnalul Annei Frank şi să-şi găsească la fel de mulţi cititori”. Paul Bailey consideră „Jurnalul” ca fiind „o capodoperă plină de umanitate”, iar publicaţia Literary Review arată că acesta „este mai mult decât o scriere esenţială pe tema războiului şi a Holocaustului: e un câştig pentru patrimoniul întregii omeniri”.
Începând din 2013, la Brăila, la iniţiativa preşedintelui de atunci al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dr. Aurel Vainer, este organizat Festivalul Internaţional „Mihail Sebastian”, care a reunit de-a lungul anilor mari nume ale culturii şi societăţii academice. Manifestarea a dobândit din 2017 un caracter internaţional, având participanţi şi din Israel, Republica Moldova, Germania, Canada, Franţa, Argentina şi Portugalia, notează http://www.primariabr.ro/.
Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional „Mihail Sebastian” aduce în faţa publicului piesa „Steaua fără nume” în trei montări regizorale: o producţie Cortina AG, regia Vlad Zamfirescu, o alta a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, regia Alexandru Cozub, şi cea de-a treia a Teatrului „Maria Filotti”, regia Cristian Ban. Evenimentul este organizat de Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. AGERPRES
Sursa foto: (c) Biblioteca G.R. Melidon/facebook.com
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.