11.9 C
București
sâmbătă, martie 15, 2025

Din presa vremii – „autostrada de penetrație”

Că tot reveni deunăzi ideea benzii speciale pentru autobuzele care intră în București dinspre Băneasa, ar fi înțelept să aflăm cum vedeau cu aproape 65 de ani în urmă autoritățile noastre șoseaua București-Ploiești. Chiar e interesant planul „autostrăzii de penetrație” – uite, avea chiar și ditai banda specială pentru biciclete!

„În anii regimului burghezo-moşieresc, între 1931 şi 1944, s-au executat în ţara noastră puţine şosele moderne; majoritatea drumurilor naţionale erau pietruite sau chiar drumuri de pămînt. În Moldova şi Oltenia nu existau şosele modernizate, Bucureştiul, capitala ţării, era legat prin artere modernizate numai cu Oraşul Stalin, Giurgiu şi Olteniţa, nu era executată legătura directă rutieră cu principalele porturi ale ţării: Constanţa, Brăila şi Galaţi, iar circulaţia la centre importante ca Iaşi, Craiova, Reşiţa, Baia Mare se făcea pe drumuri în stare proastă, necorespunzătoare.

În prezent, în reţeaua rutieră a patriei noastre socialiste, Bucureştiului i s-a acordat locul cuvenit. Prin grija partidului şi guvernului au fost executate în întregime drumurile Bucureşti-Bacău-Iaşi; Bucureşti-Brăila-Galaţi; Bucureşti-Slobozia-Constanţa; Bucureşti-Piteşti-Slatina, asigurîndu-se astfel legătura prin şoselele moderne cu oraşele importante ale ţării.

La sfîrşitul anului 1959 au început şi lucrările de execuţie a arterei de penetraţie în Bucureşti, de pe drumul naţional Bucureşti-Ploeşti sub formă de autostradă.

Sectorul de autostradă Aeroportul Băneasa-Pădurea Băneasa, în lungime de 2.600 m, va fi terminat în întregime pînă la 1 Mai 1960.

Autostrada se compune din două căi unidirecţionale a cîte 7 m lăţime, deci cuprinzînd fiecare două benzi de circulaţie a 3,50 m, o pistă pentru ciclişti, iar deoparte şi de alta, cîte un trotuar pentru pietoni de 2,25 m lăţime.

Cele două căi sînt cu sens unic, astfel încît pe aceeaşi cale nu se întîlnesc vehiculele venind din sensuri contrare, ci se produc doar depăşiri, ceea ce dă siguranţă circulaţiei de mare viteză. Între căile unidirecţionale s-a introdus o bandă mediană despărţitoare de 2 m lăţime, în axul căreia se vor aşeza la distanţe convenabile lampioane cu lămpi fluorescente, iluminînd cele două căi şi permiţînd circulaţia în condiţii optime şi noaptea. Vechiul drum naţional, cuprins pe acest sector, avînd axa corespunzătoare cu axa benzii mediane despărţitoare, va fi desfăcut.

Pe una din părţile autostrăzii, la 5,50 m distanţă de marginea căii, s-a introdus o pistă pentru biciclişti, iar la 2 m de marginea acesteia, trotuarul pentru pietoni. Pe partea cealaltă se execută doar trotuarul de 2,25 m lăţime, situat la 2 m de la marginea căii unidirecţionale.

Se studiază în prezent posibilitatea prelungirii autostrăzii şi după Pădurea Băneasa, pînă la Otopeni, renunţîndu-se la pista pentru ciclişti sau înlocuindu-se aceasta cu o cale de circulaţie destinată tracţiunii animale. Desigur că se ia în consideraţie şi execuţia în viitor a autostrăzii Bucureşti-Ploeşti.

Autostrada de penetraţie, în execuţie, va contribui la schimbarea înfăţişării arterelor de circulaţie ale Bucureştiului, capitala patriei noastre.”

Că pînă la urmă n-a mai ieșit așa, nu ne miră.

„Autostrada” s-a construit, bucată după bucată, spre Ploiești, așa cum am prins-o: cu două benzi largi pe sens. După Revoluție, traficul de penetrație crescînd cumplit, s-a încercat și o variantă cu trei benzi spre București și două spre ieșire, între Băneasa și Otopeni; ulterior s-a reușit lărgirea pe care o știm și azi, inclusiv a podului de la Centură. În 1967 s-a pornit și lucrul la prima autostradă veritabilă a țării, cea spre Pitești.

Articolul a apărut în 1960 în revista „Știiință și tehnică” • surse: Digiteca Arcanum

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie