Este o discutie aprinsa despre tentatiile oferite cu usurinta de o industrie in plina dezvoltare: cea a jocurilor de noroc.
In tineretea mea aveam Pronosport si Loto ca „piloni” ai distractiei de weekend.
Statul castiga enorm din speranta omului in imbogatirea rapida.
Si cum alte sanse in viata nu prea aveai, parea ca pariurile sportive si „sfantul” loz in plic erau o cale accesibila spre un castig facil.
Nu-mi amintesc sa ma fi oprit nimeni la usa agentiei de pariuri sau vreun vanzator ambulant de noroc daca nu-mi declaram varsta.
N-am capatat niciodata „deprinderea” necesara pentru a fi un dependent de jocurile de noroc. Oricate incercari am avut, ghinionul m-a impins sa renunt la iluzia unui castig.
Nici familia, nici statul n au avut vreun rol in decizia mea. Si totusi, astazi, vremurile sunt altele.
Tentatia s-a multiplicat, formele de atragere a jucatorilor s-au diversificat.
Consecinta este ca atat adultii, cat si adolescentii, traiesc cu mirajul unui moment norocos care le va schimba viata.
Insa, cei mai multi au si o pasiune. O placere care nu poate fi reprimata. Nu insa o dependenta.
Este o linie fina intre distractia ca satisfacere a unor nevoi si dependenta care blocheaza ratiunea si ii ia mintile omului.
Cu atat mai mult, tinerii fara capacitatea de discernamant sunt vulnerabili tentatiilor de tot felul.
Nu doar jocurile de noroc produc tragedii si mutileaza viitorul adolescentilor.
Dar acum se discuta serios si despre acest pericol. Si cred ca este obligatoriu ca sportul sa nu devina pretextul pentru insinuarea unei forme de dependenta in viata copiilor.
Asa cum alcoolul si tutunul au fost interzise in asociere cu fenomenul sportiv.
Este adevarat ca pariurile sunt preponderent afiliate jocurilor sportive. Dar industria de gambling nu este doar atat.
Pariorii sunt in orice loc unde exista o miza si o cota de castig.
De aceea, protejarea tinerilor este un scop ultimativ al statului care trebuie sa-i responsabilizeze pe organizatorii si promotorii industriei.
Cum trebuie sa o faca, ei bine, asta tine de o politica publica adaptata specificului local.
Intr-o tara saraca, apelul la noroc pentru o viata mai buna este des intalnit. Nu doar la copii.
Tocmai din acest motiv solutiile nu trebuie sa fie formale si usor de ocolit.
Am sa va dau un exemplu ca sa intelegeti ca e nevoie de mai multa protectie, nu mai putina. Oricine cumpara un produs limitat la vanzare pentru persoanele sub 18 ani se confrunta cu obligatia de declarare a varstei.
Pentru adulti este un pas enervant, pentru minori e… o distractie. Incercati sa va puneti in locul oricarui adolescent care se loveste de acest obstacol in timpul achizitionarii unui produs.
Completeaza mincinos cerinta de varsta si este oficial un cumparator eligibil.
Credeti ca-i pasa cuiva de aceasta inselatorie? Nu. Vanzatorul isi bifeaza obligatia, promotorul si a publicat avertismentul, statul raporteaza o norma indeplinita.
Cum s-ar fi aplicat eficient aceasta protectie? La inregistrarea datelor personale se confrunta automat data nasterii cu identitatea persoanei.
Desigur ca sistemul nu este infailibil in cazul fraudei. Dar aici nu vorbim despre banditi si jafuri, ci despre un pachet de tigari, un litru de vodca si un pariu de 100 de lei.
Inmultiti fiecare dintre aceste achizitii banale cu milioanele de cumparatori si aveti dimensiunea unei inselatorii la nivel de mase.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
