scris de Ando
Până de curând, dacă mă întreba cineva ce pot să spun despre o bicicletă de fabricaţie românească, automat, primul răspuns era ceva de genul Tohan – Zărneşti – Carpaţi – Pegas… şi cam atât. Fugitiv, răsfoind presa vremii cu alte ocazii, am întâlnit în reclamele de la Loto şi numele bicicletei „Ideal” oferită drept premiu, dar apoi am aflat că era vorba de o bicicletă doar asamblată la Mediaş. Aşa că am fost surprins când, destul de recent, AGERPRES a scos din arhiva sa aceste fotografii cu aspecte de la „Fabrica de biciclete din Capitală”, datate 29 martie 1954.
Nefiind însoţite de alte detalii, curiozitatea m-a împins spre arhiva Arcanum şi, astfel, am putut creiona un mic parcurs al acestei fabrici. Ianuarie 1954: conducerea ministerului de resort anunţa înfiinţarea „uzinei” care va produce în serie biciclete, fără a preciza însă localitatea unde va activa respectiva unitate.
O paranteză: cei mai în vârstă, ştim bine că în deceniile ce vor urma după 1954, aşa zisele „produse de larg consum” adresate direct populaţiei au fost codaşele industriei „mari”, care – pe cât putea – le pasa industriei locale sau cooperaţiei. De exemplu, nici în cazul nostru nu m-am dumirit dacă fabrica în discuţie avea alocat un sediu propriu sau activa grefată pe structura altei întreprinderi bucureştene cu profil confecţii metalice, de unde (bănuiesc) provenea şi nucleul iniţial de lucru (ingineri, maiştri, muncitori). Spun asta pentru că am găsit şi relatări despre implicarea fabricii în sprijinul muncitorilor agricoli, prin confecţionarea de pompe și vermorele, dar despre dezvoltarea producției de asemnea bunuri de larg consum, precum paturi metalice pentru copii, roți de căruțe, cărucioare pentru transportul buteliilor de aragaz, tigăi… și cîte și mai cîte:
Revin. Apariţia unei fabrici de biciclete era, evident, un subiect gras pentru ziarele vremii: veştile încep să se adune, iar noi căpătăm, uşor-uşor, detalii suplimentare:
Bicicleta bucureşteană (acum ştim că îi zicea „Pionier”) avea să fie şi vedetă la tradiţionala manifestaţie de 1 Mai.
Iar apoi, în cinstea marii sărbători de la 23 August, fabrica pregăteşte modele îmbunătăţite după o experienţă externă căpătată în Cehoslovacia:
Firesc, pasul următor este punerea în vânzare a loturilor fabricate:
Curios însă, a fost destul de dificil, dar până la urmă am găsit şi un preţ de vînzare, în publicaţia piteşteană „Secera şi ciocanul” din 7 decembrie 1955:
850 de lei? asta însemna cam jumătate din salariul mediu al unui muncitor din fabrica de biciclete.
Cam asta ar fi mica istorie a bicicletei bucureştene. N-am reuşit să aflu când şi în ce condiţii a încetat producţia fabricii, dar rămîn la părerea că scurta (şi nemeritat uitata) ei existenţă a fost unul din paşii importanţi pentru apropiatul start al veritabilei industrii de biciclete româneşti: bicicleta „Carpaţi”.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
