Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că verificarea contractelor referitoare la serviciul de salubrizare este foarte utilă, dar că în acelaşi timp trebuie asigurat serviciul public de colectare a deşeurilor din Sectorul 1.

„M-am exprimat pe subiectul acesta. În primul rând, nu vreau să fac o polemică cu primarul Sectorului 1. În al doilea rând, consider foarte util ca verificarea contractelor şi a modului în care contractele sunt realizate să fie făcute. Dar în timpul acesta trebuie oferit serviciul public. Acesta e punctul meu de vedere. (…) Sunt în responsabilitatea primarului Sectorului 1 şi sper ca primarul Sectorului 1 să rezolve această chestiune”, a arătat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei.

El a menţionat că realizarea unui contract între Primăria Capitalei şi un operator de salubritate ar dura cel puţin două-trei luni.

„Eu sper ca primarul Sectorului 1 să rezolve această problemă. Eu, eventual, cu acordul Consiliului General, aş putea să fac lucrul acesta, alocând nişte bani, dar este o chestiune de durată, pentru că trebuie să faci o licitaţie publică. Nu avem în momentul de faţă un contract. Noi, Primăria Generală, nu avem un contract prin care să putem să avem un operator care să fi câştigat o licitaţie, cu care să putem să luăm gunoaie de pe străzi. Şi atunci – doar dacă ne punem în cap să facem asta – trebuie să facem o licitaţie şi nu putem să acţionăm mai devreme de două-trei luni. Dar până atunci eu sper să se rezolve”, a declarat Nicuşor Dan. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.